Meditații Charles Spurgeon

31

Mai

DIMINEAŢA

David trecea pârâul din cauza fiului său trădător. Omul după inima lui Dumnezeu nu a fost scutit de necazuri: din contră, viaţa lui a fost plină de ele. El a fost unsul Domnului şi chinuitul Domnului. De ce ne aşteptăm noi oare să scăpăm? Cei mai nobili oameni au aşteptat la porţile durerii, cu cenuşă în cap; de ce să ne plângem atunci când ni se întâmplă şi nouă acelaşi lucru? Regele Regilor însuşi nu a avut parte de un drum mai uşor. El a trecut peste pârâul noroios al Chedronului, prin care se scurgeau toate murdăriile Ierusalimului. Dumnezeu a avut un singur Fiu fără păcat, şi nici un fiu fără durere. Este o mare bucurie să ştii că Isus a fost încercat în toate privinţele, ca şi noi. Care este Chedronul nostru în dimineaţa aceasta? Un prieten necredincios, o pierdere grea, un reproş neîndreptăţit, o presimţire neagră? Regele a trecut peste toate acestea. Este părerea fizică, sărăcia, persecuţia sau dispreţul? Regele a trecut înaintea noastră peste fiecare din aceste pâraie Chedron. „în toate necazurile lor... El însuşi i-a răscumpărat" (Isaia 63:9). Ideea noutăţii încercărilor noastre trebuie îndepărtată o dată pentru totdeauna, fiindcă Cel care este Căpetenia tuturor sfinţilor ne cunoaşte din experienţă durerile. Toţi cetăţenii Sionului trebuie să se elibereze de compania bocitorilor, fiindcă Prinţul Emanuel este Căpetenia și Conducătorul. Cu toată umilirea sa, David s-a întors victorios în cetate, şi Domnul lui David s-a înălţat triumfător din mormânt. Să căpătăm curaj, deci, fiindcă vom fi şi noi biruitori. Vom scoate apă cu bucurie din fântânile mântuirii, deşi acum trecem printr-un pârâu de păcat şi durere. Curaj, soldaţi ai Crucii, Regele însuşi a triumfat după ce a trecut Chedronul, şi la fel se va întâmpla şi cu voi.

SEARA

El îţi vindecă toate bolile tale. Psalmi 103:3

Oricât ar fi de umilitor, trebuie să recunoaştem că fiecare dintre noi suferă mai mult sau mai puţin din cauza păcatului. Ce alinare este să ştim că avem un Mare Medic care este doritor şi capabil să ne vindece! Să ne gândim puţin la El în seara aceasta. Remediile Sale sunt foarte rapide; viaţa se află în însăşi privirea Sa. Remediile Sale sunt şi radicale; El are în vedere chiar focarul bolii. De aceea, remediile Sale sunt sigure şi temeinice. El nu dă greş niciodată, şi boala nu se întoarce niciodată. Nu mai există nici o recădere atunci când vindecă Christos. Nu există nici o teamă că pacienţii Săi se vor însănătoşi doar pentru un anotimp; El îi face oameni noi. El le dă o inimă nouă şi pune în ei un duh de dreptate. El este priceput în toate bolile. Medicii au în general o anumită specializare. Deşi pot să ştie câte puţin despre toate durerile şi suferinţele noastre, există o arie din medicină în care au studiat mai mult. Dar Isus Christos este obişnuit cu întreaga natură umană. El este la fel de priceput cu toţi păcătoşii; nu a întâlnit nici un caz care să fie din cale afară de dificil pentru El. Deşi are de vindecat complicaţii extraordinare ale unor boli ciudate, ştie dintr-o privire cum să-şi trateze pacientul. El este singurul Doctor universal, şi remediul pe care îl oferă El este singurul leac adevărat, care vindecă în orice circumstanţă. Oricare ar fi boala noastră spirituală, putem merge cu ea de îndată la Medicul Divin. Nu există nici o stricăciune a inimii pe care Isus să nu o poată îndepărta. Sângele Său „ne curăţeste de orice păcat" (1 Ioan 1:7). Dacă ne gândim la numărul celor care au scăpat de orice boală prin puterea atingerii Sale, ne vom aşeza bucuroşi în mâinile Lui. Ne încredem în El, şi păcatul moare; II iubim, şi harul trăieşte; II aşteptăm, şi harul este întărit; II vedem aşa cum este, şi harul este desăvârşit pentru vecie.