Meditații Charles Spurgeon

18

August

DIMINEAŢA

Au venit nişte străini în sfântul locaş al Domnului. Ieremia 51:51

În această descriere, feţele copiilor lui Dumnezeu sunt acoperite de ruşine, fiindcă era un lucru teribil ca oamenii să intre în Locul Sfânt, rezervat doar preoţilor. Oriunde în jurul nostru vedem motive similare de durere. Cât de mulţi oameni lipsiţi de evlavie sunt educaţi acum ca să împiedice lucrarea! Ce păcat strigător la cer este legătura solemnă prin care toată populaţia ţării este inclusă în biserica naţională! Cât de înspăimântător este faptul că cei neconvertiţi trebuie să se Supună ordinii, şi că în cele mai luminate biserici din ţară domneşte o asemenea lipsă de disciplină. Dacă miile de oameni care citesc această meditaţie vor aduce această problemă în rugăciune în faţa lui Isus, El va mijloci şi va opri intrarea răului în biserică. Să falsifici biserica înseamnă să pângăreşti un izvor, să torni apă pe foc, să împrăştii pietre pe un ogor roditor. Să ne ajute Domnul să avem tot harul de a menţine în felul nostru puritatea bisericii, fiind un ansamblu de credincioşi, şi nu o comunitate nemântuită de oameni neconvertiti. Zelul nostru trebuie, totuşi, să înceapă acasă. Să ne examinăm singuri dreptul de a cina la Masa Domnului. Să vedem dacă avem hainele de nuntă, ca să nu fim ca nişte străini în templul Domnului. „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi" (Matei 22:14); „strâmtă este poarta, si îngustă este calea ce duce la mântuire" (Matei 7:14). O, dacă am veni la Isus imediat, cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu! Cel care l-a lovit pe Uza (vezi 2 Samuel 6:3-7) pentru atingerea chivotului este foarte gelos. Ca un credincios adevărat, pot să mă apropii liber de el; ca străin, nu trebuie să-1 ating, ca să nu mor. Să cauţi inima unei persoane este datoria tuturor celor botezaţi, care vin la Masa Domnului. „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoşte-mi inima; încearcă-mă, si cunoaste-mi gândurile" (Psalmi 139:23).

SEARA

I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat. Marcu 15:23

Un adevăr de aur se ascunde în faptul că Mântuitorul a refuzat cupa de vin cu smirnă. Fiul lui Dumnezeu a locuit în înălţimile cerului înainte să devină om. In timp ce privea asupra globului nostru, a măsurat lungul drum până la adâncimile mizeriei umane. El a adăugat suma agoniei pe care o cerea Ispăşirea, dar nu a şovăit A hotărât în mod solemn că, pentru a oferi o jertfă ispăşitoare suficientă, trebuia să meargă până la capăt - din înălţime în adâncime, de Ia tronul gloriei la crucea celei mai adânci mizerii. Cupa de vin cu smirnă, cu influenţa ei tranchilizantă, l-ar fi împiedicat să ajungă la limita mizeriei. De aceea, a refuzat-o. Nu dorea să se oprească de la nici o suferinţă pentru poporul Său. Cât de mulţi dintre noi au dorit să-şi aline durerea, prea grea pentru noi! Cititorule, nu te-ai rugat niciodată, cu lacrimi şi înflăcărare, să fii uşurat de o slujbă grea sau de o suferinţă? Poate că providenţa ţi-a spulberat dorinţele cu o singură lovitură. Răspunde, creştine, dacă ţi s-ar fi spus: „dacă doreşti, iubiţii tăi vor trăi, dar Dumnezeu ar fi dezonorat", ai renunţa la ispită şi ai spune „faca-se voia Ta" (Matei 26:42)? O, este atât de bine să poţi spune: „Doamne, dacă nu trebuie să sufăr pentru alte motive, dar te pot onora prin suferinţă, şi dacă pierderea lucrurilor pământeşti care îmi aparţin îţi aduce glorie, atunci aşa să fie. Refuz confortul, dacă stă în drumul Tău spre onoare". Dacă am păşi pe urmele Domnului -îndurând totul de dragul Său, gata să lăsăm deoparte gândurile despre sine şi confort, atunci când ne împiedică să ne terminăm lucrarea! Avem nevoie de mult har ca să păşim pe urmele Domnului, dar harul ne este asigurat.