Meditații Charles Spurgeon
23
August
DIMINEAŢA
Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor. Isaia 65:19
Cei slăviţi nu mai plâng, fiindcă toate cauzele durerii au dispărut. Nu există prietenii sfărâmate sau planuri năruite în ceruri. Sărăcia, foametea, primejdiile şi bârfa vor fi necunoscute acolo. Nici o durere nu îi va necăji; nici un gând de moarte sau pierdere nu îi va întrista. Ei nu mai plâng, fiindcă sunt sfinţiţi pe deplin. Nici o „inimă rea şi necredincioasă" (Evrei RI2) nu îi va face să se îndepărteze de viul Dumnezeu. Ei sunt fără greşeală în faţa tronului Său şi se conformează deplin imaginii Sale. Cei care au încetat să păcătuiască încetează să jelească. Nu mai plâng, fiindcă teama de schimbare a trecut. Ei ştiu că sunt în deplină siguranţă. Păcatul este izgonit afară, şi ei sunt înăuntru. Ei trăiesc într-o cetate care nu cunoaşte furtuna. Ei se bucură de un soare care nu apune niciodată. Ei se adapă dintr-un râu care nu seacă niciodată, şi mănâncă fructele unui pom care nu se usucă niciodată. Pot să treacă milenii după milenii, veşnicia nu se va termina; şi cât va tine veşnicia, nemurirea şi binecuvântarea lor nu se vor sfârşi. Ei vor fi întotdeauna cu Domnul. Nu vor mai plânge, fiindcă dorinţa li s-a îndeplinit Nu-şi pot dori ceva ce au deja. Ochi şi ureche, Inimă şi mână, judecată, imaginaţie, speranţă, dorinţă, voinţă şi orice facultate este pe deplin satisfăcută. Aşa imperfecte cum sunt acum ideile noastre despre ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei care ÎI iubesc, Duhul Sfânt ne-a descoperit destul ca să ştim că sfinţii vor primi o binecuvântare supremă. Bucuria lui Christos, care este plină de infinite bunătăţi, este în ei. Ei se vor scălda în marea nesfârşită şi nemărginită a fericirii. Aceeaşi odihnă rămâne şi pentru noi. Nu poate fi prea departe. Peste puţin timp, salcia plângătoare va fi înlocuită de ramura victorioasă de palmier, şi picăturile de durere vor fi transformate în perle de binecuvântare veşnică. „Mângâiaţi-vă unul pe altul cu aceste cuvinte".
SEARA
Asa încât Christos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Efeseni 3:17
Peste măsură, se doreşte ca noi, în calitate de credincioşi, să păstrăm mereu persoana lui Isus în minte, ca să ne aprindem dragostea pentru El şi să creştem în cunoştinţa Lui. Doresc ca toţi cititorii să se înroleze în şcoala lui Isus, studenţi la „Corpus Christi" sau trupul lui Christos, hotărâţi să obţină o diplomă de cunoaştere a crucii. Ca să-1 păstreze pe Isus mai aproape, inima trebuie să fie plină de EL inundată de dragostea Lui, gata să se reverse. De aceea, apostolul se ruga „asa încât Christos să locuiască în inimile voastre". Vedeţi cât de aproape vrea să fie Isus! Nu poţi să ai pe cineva mai aproape decât în inimă. „Aşa încât Christos să locuiască" - nu să te viziteze uneori, ca un oaspete care rămâne peste noapte la tine, ci să „locuiască", să devină Domnul şi Străjerul fiinţei tale, să nu te părăsească niciodată. Observă aceste cuvinte: „astfel încât Christos să locuiască în inimile voastre". Inima este cea mai bună încăpere din casa omului. Christos nu trebuie să locuiască doar în gândurile tale, ci şi în sentimentele tale; nu doar în meditaţiile minţii, ci şi în emoţiile inimii. Noi ar trebui să dorim cu înflăcărare ca dragostea pentru Christos să rămână în noi — nu o dragoste care se aprinde, apoi se stinge într-o jerbă de scântei, ci o flacără constantă, hrănită cu ulei sfinţit, ca focul de pe altarul templului, care nu se stingea niciodată (Levitic 6:12-13). Aceasta se poate îndeplini numai „prin credinţă". Credinţa trebuie să fie puternică, altfel dragostea se va stinge. Rădăcina florii trebuie să fie sănătoasă, altfel nu avem de ce aştepta mireasmă. Credinţa este rădăcina crinului, şi dragostea este floarea lui. Isus nu poate sta în inima ta dacă nu te ţii strâns de El prin credinţă. De aceea, roagă-te să te încrezi întotdeauna în Christos, ca să ÎI poţi iubi întotdeauna. Dacă dragostea este rece, poţi fi sigur că şi credinţa e la fel.