Meditații Charles Spurgeon

18

Septembrie

DIMINEAŢA

Dacă trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Galateni 5:25

Cele mai importante două lucruri din religia noastră sfântă sunt trăirea prin credinţă şi umblarea în credinţă. Cel care le înţelege corect nu este departe de a fi expert în practicarea teologiei, fiindcă ele sunt puncte vitale pentru un creştin. Nu o să găseşti niciodată credinţă adevărată fără evlavie adevărată; pe de altă parte, nu vei găsi niciodată o viaţă sfântă care să nu se „întemeieze pe credinţa vie, bazată pe neprihănirea lui Christos. Vai de cei care caută să aibă una fără cealaltă! Sunt unii care cultivă credinţa şi uită sfinţenia; ei pot să fie tari în ortodoxie, dar vor primi o mare condamnare, pentru că „înabuşă adevărul în nelegiuirea lor" (Romani 1:18). Sunt alţii care se luptă pentru sfinţirea vieţii, dar leapădă credinţa, ca fariseii din vechime, despre care învăţătorul a spus că sunt morminte văruite. Noi trebuie să avem credinţă, fiindcă ea este temelia; trebuie să avem sfinţenia vieţii, fiindcă aceasta este suprastructura. La ce îi foloseşte temelia unei clădiri unui om prins de furtună? Poate să se ascundă în ea? Are nevoie de o casă care să-1 acopere, dar şi de o temelie pentru casă. Noi avem nevoie de clădirea vieţii spirituale dacă vrem să avem mângâiere în ziua îndoielii. Dar nu căutaţi să trăiţi o viaţă sfântă fără credinţă, fiindcă aceasta înseamnă să ridici o casă care nu-şi permite să te adăposteşti tot timpul în ea, pentru că nu are temelia pe stâncă. Puneţi împreună credinţa şi viaţa sfântă, şi, ca două picioare ale unui pod, ele vor face evlavia să reziste. Ca lumina şi căldura, care vin de la acelaşi soare, sunt pline amândouă de binecuvântări. Asemeni celor doi stâlpi din templu, sunt înălţate pentru slavă şi pentru frumuseţe. Ele sunt două şuvoaie din fântâna harului, două lămpi cu foc sfânt, doi măslini udaţi de grija cerului. O Doamne, dă-ne viaţă lăuntrică astăzi, şi ea se va descoperi spre slava Ta.

SEARA

Şi ele vin după Mine. loan 10:27

Noi trebuie să-1 urmam pe Domnul fără şovăire, aşa cum îşi urmează oile păstorul, fiindcă El are dreptul să ne conducă unde îi place. Noi nu suntem ai noştri; noi suntem „cumpăraţi cu un preţ" (1 Corinteni 6:20). De aceea, să recunoaştem drepturile sângelui răscumpărător. Soldaţii îşi urmează căpitanul, şi slujitorul îşi ascultă stăpânul. Noi nu suntem sinceri profesiunii noastre de credinţă ca urmaşi ai lui Christos, dacă punem la îndoială poruncile Domnului şi Conducătorului nostru. Supunerea este datoria noastră; curiozitatea este nebunia noastră. Domnul poate să ne spună adesea, aşa cum i-a spus lui Petru: „ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!" (loan 21:22). Oriunde ne-ar conduce Isus, El merge înaintea noastră. Chiar dacă nu ştim unde mergem, ştim cu cine mergem. Cu un asemenea Tovarăş, nu avem de ce să ne temem de primejdiile drumului Călătoria poate fi lungă, dar „braţul Său veşnic" (Deuteronom 33:27) ne va purta până la sfârşit Prezenţa lui Isus este asigurarea mântuirii veşnice. Fiindcă El trăieşte, vom trăi şi noi. Noi trebuie să-L urmăm pe Christos în simplitate şi credinţă, fiindcă toate cărările pe care ne duce El se termină în slavă şi nemurire. Este adevărat că nu sunt cărări uşoare. S-ar putea ca ele să fie acoperite cu spinii încercărilor, dar ne conduc la „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu" (Evrei 11:10). „Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie, pentru cei ce păzesc legământul şi poruncile Lui" (Psalmi 25;10). Să ne punem toată încrederea în Domnul. Ştim că, în bogăţie sau necaz, în boală sau sănătate, în popularitate sau dispreţ, scopul Său se va împlini întotdeauna. Acest scop va fi binele desăvârşit pentru orice moştenitor al harului. Vom vedea că este bine să mergem pe culme cu Isus. Când ploaia şi zăpada ne bat în faţă, dragostea Lui ne va face mai binecuvântaţi decât cei care stau acasă în faţa focului lumii. In gura leilor sau în ghearele leopardului, te vom urma, Prea Iubitul nostru. Scump Isus, condu-ne, şi noi vom alerga după Tine.