Meditații Charles Spurgeon
11
Octombrie
DIMINEAŢA
Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer. Plângeri 3:41
Actul rugăciunii ne arată nevrednicia noastră, şi aceasta este o lecţie foarte benefică pentru nişte fiinţe atât de mândre ca noi. Dacă Dumnezeu ne-ar da favoruri fără să ne constrângă să ne rugăm pentru ele, nu am şti niciodată cât de săraci suntem. O adevărată rugăciune este un inventar al nevoilor, un catalog al necesităţilor, o descoperire a sărăciei ascunse. Deşi o aplicaţie la bogăţia divină, este o mărturisire a deşertăciunii omeneşti. Cea mai sănătoasă stare a unui creştin este să fie întotdeauna gol şi sărac prin el însuşi, să depindă mereu de Domnul pentru ajutor, să fie bogat în Isus, slab ca apa personal, dar puternic prin Dumnezeu şi gata de lucruri mari. Aici stă utilitatea rugăciunii, fiindcă, în timp ce îl adoră pe Dumnezeu, aşează creatura pe locul ei, în praf şi noroi. Rugăciunea este prin ea însăşi, în afară de răspunsul pe care îl aduce, un mare beneficiu pentru creştin. După cum alergătorul câştigă putere pentru cursă prin exerciţiu zilnic, şi noi câştigăm energie pentru marea cursă a vieţii prin lucrarea sfântă a rugăciunii. Rugăciunea întăreşte aripile tinerilor vulturi ai lui Dumnezeu, ca să poată învăţa să ajungă până la nori. Rugăciunea îi încinge pe războinicii lui Dumnezeu şi îi trimite la luptă cu muşchii tari şi încheieturile legate. O rugăciune sinceră izbucneşte la timpul rugăciunii aşa cum soarele răsare din est, bucuros ca un atlet care aleargă în cursă. Rugăciunea este cea care ridică mâna lui Moise şi nimiceşte pe amaleciţi mai tare decât sabia lui Iosua. Este săgeata aruncată din camera proorocului, care dărâmă apărarea sirienilor. Rugăciunea încinge slăbiciunea omenească cu putere divină, transformă nebunia omenească în înţelepciune cerească, şi oferă pacea lui Dumnezeu muritorilor tulburaţi. Nu ne putem gândi la ceva ce rugăciunea nu poate face! Îţi mulţumim, Dumnezeule mare, pentru scaunul milei, o dovadă sigură a minunatei Tale bunătăţi. Ajută-ne să folosim acest drept în dimineaţa aceasta!
SEARA
Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat. Romani 8:30
În 2 Timotei 1:9 citim: „EI ne-a mântuit, şi ne-a dat o chemare sfântă". Din versetul acesta aflăm primul standard prin care putem să ne testăm chemarea. Este „o chemare sfânta, nu pentru faptele noastre, după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Christos Isus" (vers. 8). Această chemare ne interzice orice încredere în faptele noastre, şi ne îndreaptă numai spre Christos pentru mântuire. Apoi, după ce suntem mântuiţi, ea ne va curaţi „de faptele moarte ca să slujiţi Dumnezeului viu" (Evrei 9:14). „După cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi" (1 Petru 1:15). Dacă trăieşti în păcat, nu eşti chemat. Dacă îi aparţii cu adevărat lui Christos, vei spune: „nimic nu mă chinuieşte mai mult decât păcatul; vreau să scap de el. Doamne, ajută-mă să fiu sfânt". Este aceasta dorinţa inimii tale? Tendinţa vieţii tale se îndreaptă către Dumnezeu şi voia Sa? În al doilea rând, în Filipeni 3:14 ni se spune despre „premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Christos Isus". Chemarea ta este o „chemare cerească"? Iţi înnobilează inima şi te face să vezi lucruri cereşti? Iţi înalţă speranţele, gusturile şi dorinţele? Iţi ridică tendinţa generală a vieţii, astfel încât să o petreci cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu? Găsim un al treilea test în Evrei 3:1 — „Aveţi parte de chemarea cerească". O „chemare cerească" înseamnă că trebuie să vină din ceruri. Este chemarea ta de la Dumnezeu? Este o chemare din cer şi pentru cer? Dacă eşti străin pe acest pământ, şi cerul este adevăratul tău cămin, ai fost chemat cu o „chemare cereasca". Cei care au fost chemaţi declară că aşteaptă „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu" (Evrei 11:10), şi că ei înşişi sunt „străini şi călători pe pământ" (vers. 13). Este chemarea ta „sfântă", „înaltă" şi „cerească"? Atunci, prea iubitule, ai fost chemat de Dumnezeu, fiindcă aceasta este calea prin care Dumnezeu îşi cheamă poporul.