Meditații Charles Spurgeon

19

Octombrie

DIMINEAŢA

Prunci în Christos. 1 Corinteni 3:1

Jeleşti, credinciosule, fiindcă eşti atât de slab în viaţa divină, fiindcă ai atât de puţină credinţă, şi atât de puţină, dragoste? Inveseleşte-te, fiindcă ai motive de recunoştinţă. Aminteşte-ţi că în unele lucruri eşti egal cu cei mai mari şi maturi creştini. Ai fost cumpărat cu acelaşi sânge. Eşti tot copil al lui Dumnezeu, ca oricare dintre ei. Un prunc este tot copilul părinţilor săi, ca şi un adult. Eşti complet îndreptăţit, fiindcă îndreptăţirea nu este o chestiune de grad. Credinţa ta puţină te-a făcut curat. Ai dreptul la cele mai preţioase lucruri ale legământului, asemeni celor mai avansaţi credincioşi, fiindcă dreptul la îndurările legământului nu stă în creşterea ta, ci în legământ. Credinţa ta în Isus nu este măsura cu care ţi se va împărţi moştenirea în El. Eşti la fel de bogat ca cel mai bogat, dacă nu în bucurii, atunci în posesiuni adevărate. Cea mai mică stea care străluceşte aparţine cerului. Cea mai slabă rază de lumină are afinitate cu strălucirea din miezul zilei. Eşti la fel de îndrăgit de inima Tatălui ca cel mai mare membru al familiei. Isus este foarte bun cu tine. Eşti ca o lumânare care se stinge. Un suflet mai aspru ar spune: „Stinge lumânarea aceea cu totul. Umple camera cu miros urât!" Dar El nu va stinge „mucul care mai arde încă" (Isaia 42:3). Eşti ca o trestie frântă, şi orice mână mai puţin blândă decât cea a Marelui Muzician te-ar rupe şi te-ar arunca, dar El nu zdrobeşte o trestie frântă (vers. 3). In loc să fii aruncat din cauza a ceea ce eşti, vei triumfa în Isus. Sunt mic în Israel? Totuşi, prin Christos, sunt aşezat în locuri cereşti. Sunt sărac în credinţă? În Isus sunt moştenitor al tuturor lucrurilor. Deşi nu am nimic cu care să mă laud, dacă rădăcina este în mine, pot să mă bucur în Domnul şi să-L slăvesc pe Dumnezeul mântuirii mele.

SEARA

Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cântări de veselie noaptea. Iov 35:10

Oricine poate cânta ziua. Când paharul este plin, omul se inspiră din el. Când grâul este din abundenţă, oricine îl poate lăuda pe Domnul care dă o recoltă bogată, sau trimite acasă o corabie încărcată cu bunătăţi. Este uşor pentru o harpă eoliană să cânte atunci când suflă vântul. Dificultatea este să produci muzică atunci când nu adie urmă de vânt. Este uşor să cânţi când vezi notele la lumina zilei. Totuşi, cel care poate cânta atunci când nu există nici o rază de lumină la care să citească - cel care cântă din inimă — este cel mai priceput. Nimeni nu poate compune un cântec noaptea prin propria sa putere. Poate să încerce, dar va descoperi că are nevoie de inspiraţie divină. Dacă totul merge bine, pot să cânt oriunde aş fi, inspirat de florile care cresc pe marginea cărării. Totuşi, duceţi-mă într-un deşert, unde nu creşte nimic verde; voi putea crea un imn de laudă Domnului? Cum poate un muritor să făurească o cunună pentru Domnul dacă nu are pietre preţioase? Dacă vocea mea este clară, şi trupul meu este plin de sănătate, pot să cânt laude Domnului. Dar dacă boala mă doboară în pat, şi limba îmi este tăcuta, cum voi putea cânta laudă Domnului, dacă nu îmi dă chiar El cântecul? Nu, nu stă în puterea omului să cânte atunci când totul merge rău, dacă un cărbune de pe altar nu îi atinge buzele (vezi Isaia 1:5-7). Habacuc cânta o cântare divină, când spunea noaptea: „chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele" (Habacuc 3:17-18). De aceea, fiindcă Făcătorul nostru ne dă „cântări de veselie noaptea", să aşteptăm muzica Lui. O, Mare Muzician, nu ne lăsa fără cântec atunci când vin necazurile. Atinge buzele noastre cu melodia recunoştinţei.