Meditații Charles Spurgeon

29

Ianuarie

DIMINEAŢA

Lucruri pe care nu le-am vărţut. 2 Corinteni 4:18

În pelerinajul nostru creştin este bine, în general, să priveşti înainte. Înainte se află coroana, şi în faţă este ţinta. Trebuie să privim cu ochii credinţei la tot ce înseamnă speranţă, bucurie şi mângâiere; până la urmă, trebuie să ne gândim mereu la viitor cu toată dragostea.
Când privim la viitor, vedem păcatul nimicit; moartea este distrusă şi sufletul este pregătit să aibă parte „de moştenirea sfinţilor, în lumină" (Coloseni 1:12). Privind încă şi mai departe, credinciosul poate vedea cum trece râul morţii şi mlaştina durerii şi ajunge la colinele de lumină pe care se află cetatea cerească. Se vede intrând pe porţile de diamant, onorat ca un învingător, încoronat de mâna lui Christos, îmbrăţişat de Isus, slăvit împreună cu El şi aşezat pe tron alături de El, aşa cum a fost aşezat şi el alături de Tatăl după ce a biruit. Gândul acestui viitor poate destrăma întunericul trecutului şi tristeţea prezentului. Bucuria cerului va compensa toate durerile pământului. Taci, îndoială! Moartea nu este decât un pârâu îngust, şi vei ajunge curând dincolo. Timpule, cât eşti de scurt! Veşnicie, cât eşti de lungă! Moarte, cât eşti de neputincioasă! Nemuirise cât eşti de nesfârşită! Drumul este atât de scurt! Voi ajunge în curând acasă.

Când lumea mă împovărează
Cu mări de-ngrijorare şi amar,
Gândirea mea se-nalţă către ceruri,
Spre Domnul care vine iar.
Credinţa mea în El mă va susţine
Şi voi ajunge acasă într-o zi;
Dureri şi chin şi temeri şi suspine
Vor dispărea în prag de veşnicii.

SEARA

Porumbelul s-a întors la el spre seară. Genesa 8:11

Binecuvântat să fie Domnul pentru o altă zi de har, chiar dacă la sfârşitul ei sunt cuprins de oboseală. Îmi înalţ cântarea spre Salvatorul omenirii. Porumbelul nu a găsit odihnă afară şi s-a întors la arcă, iar sufletul meu a învăţat astăzi, mai mult ca niciodată, că nu există bucurie în lucrurile pământeşti — numai Dumnezeu poate oferi odihnă sufletului meu. Afacerile mele, bunurile, familia şi realizările mele sunt bune în felul lor, dar nu pot împlini dorinţa sufletului meu. „Intoarce-te la odihna ta, suflete, căci Domnul ţi-a făcut mult bine" (Psalmi 116:7). La sfârşitul zilei, când soarele sta să apună, porumbelul s-a întors la stăpânul său cu aripi obosite. O Doamne, ajută-mă să mă întorc în seara aceasta la Isus. Porumbelul nu a putut îndura o noapte deasupra apelor tulburi; eu nu mai pot îndura nici măcar o oră departe de Isus, Odihna inimii mele, Căminul sufletului meu. Pasărea nu s-a aşezat pe acoperiş; a intrat în arcă. Sufletul meu doreşte să cerceteze tainele Domnului, să pătrundă în interiorul adevărului, să intre „dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului" (Evrei 6:19) şi să ajungă la Cel Prea Iubit. Trebuie să ajung la Isus. Fără preţioasa părtăşie cu El, sufletul meu şovăielnic nu poate sta în picioare. Binecuvântate Domn Isus, fii cu mine, descoperă-Te şi rămâi alături de mine toată noaptea în aşa fel încât, după ce mă voi trezi, să pot fi tot cu Tine. Porumbelul a adus în cioc o ramură de măslin, memorial al zilei trecute şi profeţie a celei viitoare. Eu nu am nici amintire de adus acasă, nici un semn al bucuriilor viitoare? Ba da, Doamne, îţi aduc mulţumirile mele pentru îndurările care s-au „înnoit în fiecare dimineaţă" (Plâng. 3:23) şi s-au împrospătat în fiecare seară. Acum, te rog, întinde-Ţi mâna şi ia porumbelul Tău la Tine.