Meditații Charles Spurgeon

18

Februarie

DIMINEAŢA

Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine. Iov 10:2

Suflet Încercat, poate că Domnul face asta ca să-ţi dezvolte darurile. Unele dintre talentele tale nu ar fi descoperite niciodată dacă nu ai trece prin încercări. Nu ştii că credinţa ta nu pare atât de mare vara cum arată iarna? Dragostea este adesea ca un licurici, care nu luminează dacă nu este întuneric deplin. Speranţa este ca o stea — nu se vede la lumina soarelui bunăstării, fiindcă străluceşte numai în întunericul necazurilor. Durerile sunt metalul întunecat în care Dumnezeu montează diamantele talentelor copiilor Săi, ca să le facă mai strălucitoare. Nu a trecut mult de când spuneai pe genunchi: „Doamne, simt Că nu mai am credinţă. Arată-mi că mai cred". Oare nu te-ai rugat, poate că inconştient, pentru încercări — fiindcă de unde să ştii că ai credinţă fată să ţi-o exerciţi? Depinde; Dumnezeu ne trimite adesea încercări ca să ne descoperim darurile şi să ne asigurăm că le avem. Creşterea în har este rezultatul
încercărilor Sfinte. Dumnezeu ne ia adesea confortul şi privilegiile ca să ne facă creştini mai buni. El nu îşi antrenează soldaţii în lux şi huzur, ci îi trimite în marş forţat la munci grele. Îi face să treacă pâraie, să înoate în ape învolburate, să urce munţi şi să meargă multe mile purtând povara durerilor. Ei bine, creştine, nu se potriveşte această descriere cu necazurile prin care treci? Nu îţi dă Dumnezeu daruri şi nu le face El să crească? Nu este acesta motivul pentru care El se ceartă cu tine? Când suntem încercaţi, ne prindem de făgăduinţe Şi ne rugăm cu noi puteri; Când suntem încercaţi, ne înnoim credinţa și aşteptăm, prin Domnul, mângâieri.

SEARA

Tată, am păcătuit.

Este aproape sigur că cei care au fost spălaţi în sângele preţios al lui Christos nu au nevoie să-şi mărturisească păcatul ca nişte criminali acuzaţi înaintea Dumnezeului Judecător. Christos le-a îndepărtat păcatele în sens legal pentru totdeauna, aşa că nu mai sunt condamnaţi, ci sunt acceptaţi „în Prea Iubitul Lui" (Efeseni 1:6). Dar fiindcă sunt copii, şi fiindcă L-au supărat ca nişte copii, nu trebuie oare să meargă înaintea Tatălui ceresc să-şi mărturisească păcatul şi să-şi recunoască neîmplinirile? Natura ne învaţă că este de datoria copiilor fireşti să spună totul părinţilor lor, iar harul lui Dumnezeu ne învaţă că noi, ca şi creştini, avem aceeaşi datorie faţă de Tatăl ceresc. II supărăm în fiecare zi şi nu ar trebui să ne putem odihni fără iertarea zilnică. Să presupunem ca greşelile mele nu sunt preluate imediat de Tatăl şi nu sunt iertate prin sângele Domnului Isus; care ar fi consecinţa? Dacă nu obţin iertarea şi nu sunt curăţat, mă voi simţi departe de El. Mă voi îndoi de dragostea Sa faţă de mine. Voi tremura în prezenţa Sa, şi mă voi teme să mă rog Lui. Voi deveni un fiu rătăcitor care, deşi este copilul Tatălui, se află departe de El. Dar dacă, cu durerea unui copil care îşi spune necazurile părintelui iubitor, mă înfăţişez înaintea Lui şi îi spun totul, şi nu mă odihnesc până când nu simt că sunt iertat, voi simţi o dragoste sfântă pentru Tatăl meu. Voi trăi ca un creştin mântuit, care se bucură de pace prin Christos Isus, Domnul. Este o mare deosebire între a-ţi mărturisi păcatul ca un vinovat şi a-ţi recunoaşte vina ca un copil. Inima Tatălui este locul potrivit pentru mărturisiri. Am fost curăţaţi odată pentru totdeauna dar, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, picioarele noastre mai au nevoie să fie spălate de praful umblării zilnice.