Meditații Charles Spurgeon

24

Martie

DIMINEAŢA

A învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Evrei 5:7

Oare a suferit fiindcă s-a temut că va fi lepădat pe vecie? S-ar putea să existe încercări mai grele decât aceasta, dar cu siguranţă că a fi lepădat este una dintre cele mai rele Perspective! „Vezi", I-a spus Satana, „nu mai ai nici un prieten! Tatăl Tău şi-a închis inima faţă de Tine. Nici un înger nu ar întinde mâna să te ajute. Tot cerul este împotriva Ta; ai rămas singur. Uită-te la tovarăşii pe care i-ai luat cu Tine; sunt mai vrednici? Fiu al Mariei, priveşte-ţi fratele, pe Iacov. Uită-te la iubitul tău Ioan şi la curajosul Petru. Dorm ca nişte laşi în timp ce Tu suferi! Nu ai nici un prieten, în cer sau pe pământ. Tot iadul s-a ridicat împotriva Ta. Mi-am stârnit toată vizuina. Am trimis porunci în toate regiunile, pentru ca fiecare prinţ al întunericului să te chinuiască în noaptea aceasta. Nu vom cruţa nici o săgeată; ne vom folosi toată puterea infernală ca să te învingem. Ce poţi să faci contra noastră, Singuraticule?" Poate că aceasta a fost ispita. Cred că ă fost, fiindcă apariţia unui înger, care L-a întărit, a îndepărtat suferinţa. El „a învăţat să asculte prin lucrările pe care le-a suferit". Nu a mai fost singur, fiindcă cerul a venit lângă El. S-ar putea ca acesta să fi fost motivul pentru care Și-a vizitat de trei ori ucenicii. Aşa cum a spus Hart
Înainte şi înapoi de trei ori a alergat
De parcă ajutorul omului ar fi căutat
Voia să vadă singur dacă era adevărat că oamenii L-au lepădat. I-a găsit pe toţi dormind, dar poate că a simţit o Oarecare alinare ştiind ca nu au adormit din trădare, ci din pricina durerii. Sufletele lor erau binevoitoare, dar carnea era slabă (vezi Matei 26:41). In orice caz, El „a învăţat să asculte prin lucrările pe care le-a suferit". Isus a fost auzit în cel mai mare chin; suflete, vei fi auzit şi tu.

SEARA

In ceasul acela, Isus s-a bucurat în Duhul sfânt. Luca 10:21

Mântuitorul a fost „om al durerii" (Isaia 53:3), dar este clar că, în adâncul sufletului Său chinuit, purta o comoară nesfârşită de bucurie cerească. In tot neamul omenesc, nu există nimeni care să aibă o pace mai adâncă, mai pură sau mai trainică decât Domnul nostru Isus Christos. El a fost „uns cu ulei de bucurie, mai presus de tovarăşii" Săi (Psalmi 45:7). Marea Sa bunătate, prin însăşi natura ei, I-a adus cea mai mare desfătare, fiindcă bunătatea este bucurie. Au existat câteva ocazii în care această bucurie s-a manifestat. „In ceasul acela, Isus s-a bucurat în Duhul Sfânt, si a zis: «Tată, Doamne al cerului si al pământului, Te laud»" (Luca 10:21). Christos a cântat, deşi întunericul îl înconjurase, iar faţa Sa îşi pierduse orice urmă de bucurie pământească. Uneori, era învăluit de splendoarea unei satisfacţii neasemuite, de parcă s-ar fi gândit la răsplata finală şi i-ar fi dat slavă lui Dumnezeu în mijlocul tuturor sfinţilor. Prin aceasta, Isus a lăsat un exemplu binecuvântat bisericii de pe pământ. Acum, biserica aşteaptă să păşească pe drumul durerii alături de Isus. Prin suferinţe, îşi croieşte
drumul spre coroană. Este chemată să poarte crucea, să fie urâtă şi socotită străină de familia ei; totuşi, biserica are un izvor de bucurie, din care doar copiii ei se pot adăpa. In mijlocul Ierusalimului se află magazii cu vin, ulei şi făină, din care sunt hrăniţi sfinţii lui Dumnezeu. Uneori, ca şi Mântuitorul, avem vremurile noastre de bucurie, fiindcă „este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu" (Psalmi 46:4). Deşi suntem exilaţi, ne bucurăm în Domnul; da, ne bucurăm pe deplin în El, fiindcă numele Său este scris pe steagul nostru.