Meditații Charles Spurgeon

2

Mai

DIMINEAŢA

Nu Te rog să-i iei din lume. Ioan 17:15

Cel mai minunat şi binecuvântat eveniment care li se va întâmpla tuturor credincioşilor va fi întoarcerea lor acasă, la Isus. Peste puţin timp, soldaţii Domnului care luptă acum lupta cea bună a credinţei" (1 Timotei 6:12) vor termina bătălia şi vor intra în bucuria Domnului lor. Dar, deşi Christos se roagă la poporul Său să poată fi unde este El, El nu cere ca ei să fie luaţi imediat de pe pământ în ceruri. El doreşte să stea aici. Deşi peregrinul obosit se roagă adesea „o, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă" (Psalmi 55:6), Christos nu se roagă la fel. El ne lasă în mâinile Tatălui până când, asemeni snopilor de grâu copt, vom fi adunaţi în grânarul Stăpânului nostru. Isus nu pledează pentru îndepărtarea imediată a morţii, fiindcă rămânerea noastră aici poate fi profitabilă pentru alţii, chiar dacă pentru noi nu este necesară. El cere să fim păziţi de rău, dar nu cere niciodată să fim admişi în slava cerului înainte de vreme. Atunci când sunt în necaz, Creştinii vor să moară. Intreabă-i de ce, şi îţi vor spune: „fiindcă vreau să fiu cu Domnul". Mă tem că nu vor atât să fie cu domnul, pe cât vor să scape de necazuri; altfel, ar voi să moară şi în vremuri mai bune, nu numai în timpuri de încercare. Vor să meargă acasă, nu atât pentru părtăşia cu Domnul, cât pentru a merge la odihnă. Este bine să dorim plecarea, dacă o facem din aceleaşi motive ca şi Pavel, fiindcă a fi cu Christos este mult mai bine, dar dacă vrem doar să scăpăm de necazuri suntem egoişti, îngrijeşte-te mai bine să-L lauzi pe Dumnezeu prin viaţa ta aici, atâta timp cât va dura, chiar dacă treci prin chinuri, conflicte sau suferinţe, şi lasă-L pe El să spună când e destul.

SEARA

In credinţă au murit toti aceştia. Evrei 11:13

Acesta este epitaful tuturor sfinţilor care au murit înainte de venirea Domnului. Nu contează că au murit de bătrâneţe sau au fost ucişi. Acesta este singurul punct în care se aseamănă: „în credinţă au murit toţi aceştia". In credinţă au şi trăit. Credinţa a fost alinarea, călăuza, motivaţia şi sprijinul lor cât timp au trăit, şi au murit în acelaşi har, sfârşindu-şi cântecul vieţii în aceeaşi notă cu care au început. Nu au murit întemeindu-şi speranţa pe propriile realizări. Nu s-au dezis niciodată de voinţa lui Dumnezeu, ci au păşit pe drumul credinţei până la sfârşit. Credinţa este la fel de preţioasă în moarte ca şi în viaţă. Moartea în credinţă se referă la trecutul lor. Ei au crezut făgăduinţele lui Dumnezeu şi au fost siguri că păcatele le-au fost iertate prin harul lui Dumnezeu. Moartea în credinţă are de-a face şi cu prezentul. Aceşti sfinţi au fost siguri că vor fi acceptaţi de Dumnezeu. S-au bucurat de razele iubirii Sale şi s-au odihnit în credincioşia Lui. Moartea în credinţă este legată şi de viitor. Ei au „adormit în Christos" (1 Corinteni 15:18), afirmând că Mesia va veni cu siguranţă, şi că atunci când pământul se va sfârşi, ei se vor ridica din morminte să-L întâmpine. Moartea şi chinurile ei au fost durerile unei naşteri într-o lume mai bună. Întăreşte-te, suflete, şi citeşte acest epitaf. Călătoria vieţii tale este făcută prin har şi credinţă, şi sfârşitul ei este mai bun decât începutul; la fel a fost drumul tuturor sfinţilor. Credinţa a fost orbita pe care au gravitat aceste stele în tot timpul vieţii lor; bucură-te că aceasta este şi cărarea ta. Priveşte-L din nou în
seara aceasta pe Isus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei tale, şi mulţumeşte-i pentru că ţi-a dat aceeaşi credinţă pe care au avut-o sfinţii.