Meditații Charles Spurgeon

6

Mai

DIMINEAŢA

Rămânem în EL 1 Ioan 4:13

Vrei un adăpost pentru sufletul tău? Întrebi „care este preţul?" Este mai scump decât ar vrea mândria omenească. Este fără bani şi fără plată. Ai vrea să plăteşti o chirie respectabilă? Ai vrea să faci ceva ca să-L cucereşti pe Christos? Atunci nu poţi avea adăpost, fiindcă această casă este „,fără plată" (Isaia 55:1). Vrei să iei în stăpânire casa Stăpânului meu pentru totdeauna, fără să plăteşti nimic în schimb, nimic în afară de datoria de a-L iubi şi a-L sluji pentru totdeauna? Vrei să-L iei pe Isus şi să „rămâi în El" pentru totdeauna? Acest adăpost este dotat cu tot ce-ţi trebuie. Este plin de bogăţii care îţi vor ajunge toată viaţa. Aici poţi avea părtăşie cu Christos şi poţi să te hrăneşti cu dragostea Lui. Aici mesele sunt pline cu bucate care nu se vor termina niciodată. Când eşti obosit, te poţi odihni aici cu Isus. De la ferestrele lui, poţi vedea cerul în orice moment. Vrei să locuieşti aici? Dacă eşti într-adevăr pe drumuri, vei spune „aş vrea din toată inima; se poate?" Da, iată cheia. Cheia este „vino la Isus". „Dar", vei spune tu, „sunt prea amărât pentru o asemenea casă". Nu contează, înăuntru sunt haine destule. Dacă te simţi vinovat şi condamnat, intră; chiar dacă este o casă prea bună pentru tine, Christos te va face destul de bun ca să poţi locui în ea. El te va spăla şi te va curăţa, şi atunci vei putea cânta „rămânem în El". Credinciosule, eşti de trei ori binecuvântat cu o asemenea casă! Eşti privilegiat, fiindcă ai „o cetăţuie" (Psalmi 71:3) în care eşti mereu în siguranţă. Locuind în El, nu ai doar o casă perfectă şi sigură, ci şi o locuinţă veşnică. Când lumea aceasta va pieri ca un vis, casa noastră va trăi şi se va înălţa mai netedă decât marmura, mai neclintită decât pamântul, la fel de sigură ca şi Dumnezeu, fiindcă este o parte din Dumnezeu însuşi, şi noi „rămânem în El".

SEARA

Aş mai trage o nădejde în tot timpul suferinţelor mele.

Scurta noastră şedere pe pământ va face cerul mai plăcut. Nimic nu te ajută să te odihneşti mai bine decât o face munca; nimic nu te face să te simţi mai în siguranţă decât gândul că ai scăpat dintr-o mare primejdie. Cel mai amar tonic al pământului va îndulci şi mai mult vinul care sclipeşte în cupele slavei. Armura noastră ciocnită şi cicatricele ne vor face să ne simţim victoria mai glorioasă, când vom fi primiţi pe scaunele celor care au învins lumea. Nu am avea deplină tovărăşie cu Christos, dacă nu am avea parte de suferinţe, fiindcă El a fost botezat cu botezul suferinţelor printre oameni; noi trebuie să fim botezaţi cu acelaşi botez, dacă vrem să intrăm cu El în împărăţie. Tovărăşia cu Christos este atât de onorabilă, încât cea mai mare durere este un preţ neînsemnat pentru obţinerea ei. Un alt motiv pentru care ne mai aflăm încă aici este binele celorlalţi. Nu putem intra în ceruri până nu ne terminăm lucrarea, şi poate că trebuie să mai oferim încă lumină unor suflete aflate în întuneric. Şederea noastră prelungită aici este fără îndoială spre slava lui Dumnezeu. Un sfânt încercat va străluci în coroana Regelui ca un diamant bine şlefuit. Nimic nu reflectă mai multă onoare asupra unui om decât o încercare continuă a lucrării sale, şi faptul că îndură până la capăt fără să renunţe. Noi suntem lucrătorii Domnului, şi El va fi slăvit prin suferinţele noastre. Pentru gloria lui Isus, îndurăm noi încercările credinţei cu bucurie sfântă. Fie ca orice om să-şi jertfească dorinţele spre slava lui Isus, şi să spună „dacă prin şederea mea în praf îl pot înălţa pe Domnul cu un milimetru, sunt gata să zac printre cioburile pământului. Dacă prin şederea mea pe pământ îl pot slăvi pe Isus, cerul meu va fi să nu fiu primit în cer". Timpul nostru este fixat şi rânduit prin legi divine. Să nu ne îngrijorăm deci, ci să aşteptăm cu răbdare să se deschidă porţile de mărgărit.