Pâinea zilnică

11

Septembrie

Text: Evrei 12:1-11                           

Pedeapsa...aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătătoare de pace a neprihănirii.Evrei 12:11

ÎNVĂŢAREA LECŢIEI

In cartea sa „Psalmii populari ai credinţei", Ray Stedman povesteşte despre o femeie care fusese învăţătoare într-o şcoală, 25 de ani. Cînd a auzit că există o slujbă în care putea fi promovată, a făcut imediat cerere pentru ocuparea postului. Cu toate acestea, în funcţia aceea a fost aleasă o altă persoană care preda numai de un an de zile. S-a dus la directorul şcolii să întrebe, de ce s-au petrecut astfel lucrurile. Directorul i-a spus: „îmi pare rău, dar dumneavoastră nu aveţi 25 de ani de experienţă cum pretindeţi; aveţi doar un an experienţă pe care îl repetaţi de 25 de ani". În tot timpul cît fusese învăţătoare, ea nu făcuse nici un progres.
Ca şi creştini, este posibil ca nici noi să nu creştem atunci cînd nu deosebim pedeapsa Domnului de-a lungul experienţelor vieţii. El permite dificultăţilor să' vină în viaţa noastră pentru a ne maturiza şi pentru a deveni creştini care aduc roadă. Ni se spune: „...nu dispreţui pedeapsa Domnului" (v. 5); „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte" (v.6); „Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii" (v.7); şi „pedeapsa... aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătătoare de pace a neprihănirii" (v.ll). Disciplina lui Dumnezeu devine o binecuvîntare cînd răspundem corect la ea. Dacă avem resentimente faţă de ea, căpătăm amărăciune în loc de înţelepciune.
Cît de important este să învăţăm bine orice lecţie pe care ne-o predă Dumnezeu prin disciplinarea Sa iubitoare! Numai atunci, indiferent cîţi ani avem la credinţă, putem pretinde că avem experienţă pentru a merita o răsplătire de la Dumnezeu. Şcoala loviturilor puternice este folositoare numai celor care îi învaţă lecţiile. - R.W.D.

Doamne, precum vrei, aşa fă Tu!
Tu eşti Olarul, iar eu lutul.
Fă-mă ca să fiu pe placul Tău
Acum cînd stau la Cuvîntul Tău! 
- Pollard

Pedeapsa Domnului nu este niciodată cruda, ci este pentru îndreptare.