Pâinea zilnică
13 octombrie
Text: Evrei 11:30-40
ESTE CREDINŢA TA VIZIBILĂ?
Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor,
totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit.
Evrei 11:39
Credinţa lui Arthur şi Wilda Matthews, misionarii din nordul
Chinei, a fost o credinţă autentică. Au fost luaţi captivi de
către comunişti dar ei şi-au dat seama că acest fapt le dădea ocazia
să-şi pună în practică ceea ce spuseseră chinezilor ani de zile - că
Dumnezeu este credincios şi că El merită toată încrederea noastră.
Ştiau că modul cum vor răspunde în timpul schingiuirilor, ori va
confirma ori va nega mărturisirea lor de pînă atunci. După o vreme
de captivitate, au fost eliberaţi. Cînd s-au reîntors la ai lor, au
descoperit că faptul că rămăseseră tari în timpul cît fuseseră
încarceraţi, le-a adus o nouă putere şi eficacitate în tot ce măr-
turisiseră pînă atunci. Creştinii din acea regiune a Chinei au văzut
clar în credinţa soţilor Matthew o credinţă reală. Ceea ce spuseseră
cu buzele a fost verificat de vieţile lor.
Dacă
vrei sâ fii un martor roditor pentru Dumnezeu, realizarea
faptului că nu trebuie numai să vorbeşti despre Isus ci să te şi
încrezi în El în timpul încercărilor, are o importanţă vitală. Nimic
nu demonstrează mai clar adevărul mărturiei noastre verbale pen-
tru Cristos, ca o viaţă plină de roadă Duhului însuşi caracterul lui
Isus - care se poate vedea. Dacă ai numai o mică ocazie să-i prezinţi
cuiva Evanghelia, poţi încă să-i fii de folos lui Dumnezeu. Compor-
tamentul tău creştin, răspunsul la problemele cu care eşti confrun-
tat, şi purtarea de grijă din dragoste, interesul pe care-l ai poate
avea un impact uimitor în vieţile oamenilor cu care vii în contact.
Dacă o viaţă sfîntă susţine cuvintele mărturiei tale, atunci credinţa
ta se va vedea. -
P.R.V.
Un creştin mai degrabă se vede
Decît se-aude cînd vorbeşte.
Mai degrabă după fapte-l voi crede
Prin viaţă văzînd cum păşeşte. - Herrell
Oamenii se pot îndoi de cuvintele tale,
dar vor crede ceea ce fact