Pâinea zilnică

1 noiembrie

Text: Numeri 21:1-9

PRIVEŞTE ŞI TRĂIEŞTE!

...oricine era muşcat de un şarpe şi privea
spre şarpele de aramă, trăia.

Numeri 21:9

Să priveşti la un şarpe ridicat într-o prăjină şi să fii vindecat?
Este ridicol! Dar aceasta a fost metoda de vindecare pe care a
oferit-o Dumnezeu celor muşcaţi de şerpi. Şi toţi care n-au privit
au murit. Era simplu.

Israeliţii, descurajaţi în timpul călătoriilor lor prin pustie, s-au
plîns nu numai împotriva conducătorului lor, Moise, dar şi împo-
triva lui Dumnezeu. Drept consecinţă, Domnul a trimis nişte şerpi
în tabără, care au muşcat pe mulţi dintre ei, producîndu-le moar-
tea. Recunoscînd că aceasta era judecata Domnului, poporul şi-a
mărturisit păcatele şi i-au cerut lui Moise să se roage ca şerpii să
fie îndepărtaţi. Iată ce s-a întîmplat: „Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi
un şarpe înfocat, şi spînzură-l pe o prăjină; oricine este muşcat, şi
va privi spre el, va trăi" (Numeri 21:8). Da, israeliţii muşcaţi de
şerpi, aşa păcătoşi cum erau, puteau găsi vindecarea numai dacă-şi
întorceau privirea spre şarpele de aramă.

Domnul Isus, referindu-Se la acest incident, a spus: „Şi după cum
a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul
Omului" (Ioan 3:14). El S-a referit la moartea Sa pe cruce. Şi toţi
aceia care cred în El vor avea viaţă veşnică. Israelitilor nu li s-a
cerut nimic, doar să privească - un act ce implica credinţa - crezînd
în promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Moise. Azi sîntem salvaţi
privind la Isus, crezînd că pe cruce El a plătit vina păcatelor
noastre. Tot ce ne rămîne de făcut este să privim şi să trăim.

- R.W.D.

Viaţa ţi s-a oferit, aleluial

Viaţă veşnică vei dobîndi

Numai de priveşti la El, aleluia!

Singur Isus poate mîntui.       

- Ogden

Cea mai slabă bătaie a credinţei
deschide usa
cerului.