Pâinea zilnică
4 noiembrie
Text: Efeseni 5:15-21
STĂPÎNUL CASEI
...trupul vostru este templul Duhului Sfînt.
1 Corinteni 6:19
De cîtă căldură ospitalieră m-am bucurat stînd în casele unor
creştinii Odată cu primirea plină de graţie, de obicei, a venit
cheia de la uşa din faţă şi invitaţia de-a fi stăpînul casei". Mi se
spunea că biroul este gata pentru a-l putea folosi, frigiderul nu are
lacăt, şi confortul din camera de zi este la dispoziţia mea. Întreaga
casă îmi era deschisă.
Totuşi,
în unele case, primirea a fost diferită. Am fost salutat
cordial, dar simţeam că trebuie să-mi restrîng activităţile la una
sau două camere. Acest lucru îmi aminteşte de primirea caldă pe
care o fac unii creştini Duhului Sfînt, care locuieşte în ei. În loc
să-L lase să conducă El casa, ei ţin unele încăperi numai pentru ei.
Dar dacă îl lăsăm pe Duhul Sfînt să ocupe orice colţişor din
templul" nostru, El ne dă putere să trăim victorioşi şi plini de
bucurie.
F.B. Meyer a descoperit că prin faptul că şi-a deschis întreaga
viaţă pentru Duhul Sfînt, a reuşit să se elibereze de un păcat pe
care nu-l putea birui. După o îndelungată bătălie cu acel păcat, a
îngenuncheat lîngă patul lui, cu mîinile deschise, întinse în faţă, şi
s-a rugat: Doamne, iată aici ai cheile vieţii mele. Ia-le şi deschide
orice uşă. Ocupă orice cameră! Fă-mă să doresc să ocupi orice
încăpere şi eliberează-mă de orice păcat ascuns". De îndată ce a
dat Duhului Sfînt acces liber în viaţa sa, păcatul a fost înfrînt.
Ai lăsat tu ca Duhul Sfînt să ia cheile tuturor încăperilor vieţii
tale? Dacă vrei să ai victorii, trebuie să-L laşi să fie stăpînul casei".
- P.R.V.
Tot lui Isus îi predau,
Ii dau totul bucuros.
II iubesc şi pururi vreau
Să trăiesc pentru Cristos. - Van de Venter
Dă-i totul lui Cristos;
El S-a dat cu totul pentru tine.