Pâinea zilnică
13
Septembrie
Text: 2 Corinteni 7:1-12
în adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mîntuire... 2 Corinteni 7:10
INGREDIENTUL LIPSĂ
Unbăieţel a chemat telefonista de serviciu şi i-a cerut un
număr. Nu vorbea bine şi aceasta n-a putut să-l înţeleagă.
După ce a repetat de cîteva ori numărul, el a răbufnit: „Voi,
telefonistele sînteţi nişte proaste", şi a trîntit receptorul. Auzind
conversaţia aceasta, mama a fost şocată. Ea a chemat telefonista
şi I-a obligat pe băieţel să-şi ceară scuze. Mai tîrziu, mama a plecat
de acasă, iar băiatul a luat din nou receptorul. „Sînteţi aceeaşi
telefonistă cu care am vorbit mai înainte?" „Da", a spus ea. „Ei bine,
a replicat băieţelul, încă mai cred că sînteţi o proastă!"
Scuza băiatului îmi aduce aminte de unul din elementele lipsă
din vieţile multor creştini - pocăinţa adevărată. Recunoaşterea
păcatului este făcută în urma prinderii lor asupra faptului sau în
circumstanţe deranjatoare. Dar mintea nu se schimbă cu nimic, nu
există fapte noi şi nici motivaţii noi.
Pocăinţa biblică restabileşte credibilitatea în faţa lumii şi în faţa
Domnului. In 2 Corinteni 7:11, există şapte exclamaţii, care sînt
şapte semne ale unei pocăinţe adevărate: (1) Frămîntarea de-a
face binele. (2) Dorinţa de a cere scuze. (3) Indignarea împotriva
păcatului. (4) Frica de Dumnezeu. (5) Dorinţa intensă să vadă
binele săvîrşit. (6) Zelul de-a corecta răul săvîrşit. (7) Gata să vadă
fărădelegea pedepsită.
Pentru creştini, pocăinţa este o atitudine de viaţă. Zilnic îi cerem
Duhului Sfînt să ne arate păcatele. Apoi lucrăm pentru biruirea lor.
Fie ca ingredientul „întristării după voia lui Dumnezeu" să nu
lipsească din vieţile noastre! - D.J.D.
Cînd a fost ultima dată cînd ţi-a părut rău pentru
cuvintele ce le-ai spus, ceva ce ai făcut, sau pentru o
atitudine greşită faţă de fratele tău? Te-ai pocăit, sau
trebuie să faci unele mărturisiri chiar acum?
A te pocăi înseamnă a-ti părea rău de păcatul tău si a fi gata să renunţi la el