Sămânța bună

Capitulare
Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii s-a arătat.

Tit 2.11

De când soția sa citea Biblia și avea legătură cu cei credincioși, soțul nu se mai liniștea. Și totuși, ea nu avea de ce să se plângă de el. Dar, cu cât el era mai brutal și mai nedrept, cu atât soția arăta mai multă blândețe și răbdare. Asupra unui singur lucru însă ea nu voia să facă nicio concesie: frecventarea adunării creștine era pentru ea o necesitate.

Într-o zi, soțul s-a supărat rău de tot și i-a spus soției: „Dacă mai mergi vreodată la această adunare de ipocriți, voi veni acolo, te voi căuta și îți voi da o corecție de care îți vei aminti toată viața“.

Știa că el este omul care își ține cuvântul, dar aceasta nu a împiedicat-o, câteva zile mai târziu, când soțul lipsea de acasă, să plece la o adunare de rugăciune.

Dar el s-a întors acasă mai devreme decât trebuia, a găsit casa goală și s-a îndreptat spre sala de adunare. A trecut de prima ușă și s-a oprit în dosul celei de-a doua. A așteptat să se termine de vorbit. Dar iată cuvintele pe care le-a auzit clar: „Și noi Te rugăm, Doamne, pentru soțul surorii noastre. Tu vezi că acest om nu este fericit. Fă-i cunoscută dragostea Ta mare…“. Iată deci ce se făcea în această adunare de „ipocriți“: se rugau pentru el și cu câtă ardoare…

El a ieșit încet și s-a întors spre casă. Când soția, tremurând, a ajuns și ea acasă, și-a găsit soțul în genunchi. Se întâlnise cu Domnul Isus.