Sămânța bună
De la invidie la fericire
Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. În Stăpânul Domnul mi-am pus încrederea.
Psalmul 73.28
Psalmistul Asaf spunea odinioară: „eram invidios față de cei aroganți, când vedeam prosperitatea celor răi“. Concluzia la care ajunge acum acest psalmist ne îndreptățește să ne întrebăm ce anume a produs schimbarea. Înainte, Asaf era nefericit și nemulțumit și îi invidia pe cei aroganți și răi. Cu Asaf, în această stare de invidie, se aseamănă tot neamul omenesc, chiar dacă mulți au o oarecare formă de evlavie, fără putere însă.
Cum a dispărut întreaga invidie a lui Asaf? Împrejurările exterioare nu s-au schimbat, însă el a descoperit ce este Dumnezeu pentru el, iar aceasta era ceea ce îi dădea pace, odihnă și mulțumire. În 1 Timotei 6.6 citim: „Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig“. De când a intrat în locașul sfânt al lui Dumnezeu, bunurile acestei lumi și-au pierdut forța de atracție pentru Asaf.
Toți cei care își văd neputința de îndreptare trebuie să știe că există o singură cale – și că nu este omenească, ci dumnezeiască. Mântuitorul ne cheamă să mergem la El așa cum suntem, cu starea noastră nefericită. Cei care recunosc faptul că nu se pot îndrepta singuri și astfel își pun încrederea în Mântuitorul vor primi o natură nouă, capabilă să facă binele, capabilă să se bucure de bunătățile pregătite de Domnul Isus Hristos pentru cei care sunt ai Lui. Aceasta este calea de la invidie la fericire! A străbătut-o Asaf. Să pășim și noi pe ea cu încredere!