Sămânța bună
Predicase în tunel
Nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați …, ci cu sângele scump al lui Hristos.
1 Petru 1.18,19
Într-o noapte, doi soldați stăteau de pază într-o galerie de tuneluri dintr-un puternic sistem de apărare. Unul dintre ei găsise, prin credința în Isus Hristos, pacea cu Dumnezeu. Celălalt era preocupat cu întrebări referitoare la credință, dar avea multe temeri și îndoieli. El se rugase de multe ori lui Dumnezeu și își mărturisise înaintea Lui vina. Își dorea atât de mult iertarea și siguranța mântuirii! În liniștea nopții fusese copleșit de gândul cu privire la păcatele sale. Deodată a auzit cuvintele: „… sângele scump al lui Hristos“. Nu-și putea da seama de unde venea sunetul. Răsuna ca un glas din cer! Imediat a înțeles că acesta este răspunsul care îi alungă teama și neliniștea!
Dar cine rostise aceste cuvinte vindecătoare? – Celălalt soldat de pază, un om credincios, tocmai cugetase la harul lui Dumnezeu și la moartea pe cruce a Fiului lui Dumnezeu. Isus Hristos Și-a dat sângele pentru ispășirea păcatelor lui! A fost întrerupt brusc din cugetarea sa când s-a trezit deodată cu ofițerul înaintea lui și acela i-a cerut parola. Fără să vrea a rostit cuvintele: „… sângele scump al lui Hristos“.
Soldatul a observat imediat greșeala și s-a corectat. Dar cuvintele lui au răsunat ca un ecou prin pereții tunelului și au ajuns la colegul său, aducându-i aceluia siguranța iertării păcatelor și pace pentru inima lui.