Sămânța bună

În evanghelii găsim multe pasaje care Îl descriu pe Domnul Isus ca fiind singur.

Singur pe munte. I-a trimis pe ucenici înainte cu corabia, apoi El Însuși S-a urcat singur pe munte, ca să Se roage. Simțea nevoia să Se retragă pentru a avea un timp de comuniune cu Dumnezeul și Tatăl Său. Dacă El, ca Om desăvârșit, a avut nevoie de aceasta, cu atât mai mult noi! Liniștea de care avem parte în comuniunea cu Dumnezeu Tatăl și cu Domnul nostru este indispensabilă pentru viața noastră spirituală.

Singur în Ghetsimani. În Ioan 16.32 Îl vedem pe Domnul cu puțin timp înainte de cruce. Acolo le-a spus ucenicilor: „Vine ceasul … când veți fi risipiți … și pe Mine Mă veți lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine“. Inima Mântuitorului a fost cuprinsă de durere când, în Ghetsimani, prietenii Săi au fugit. Dar chiar și atunci când vrăjmașii Lui L-au prins, El a știut că are însoțirea Tatălui Său: „Tatăl este cu Mine“. Bucurându-Se de această părtășie, El a trecut prin ultima și cea mai dificilă perioadă a vieții Sale.

Singur la cruce, singur în moarte. Viața Lui perfectă nu ne-ar fi putut salva pe niciunul dintre noi. El a trebuit să meargă la cruce și la moarte, pentru ca astfel păcătoșii să poată fi salvați și pentru ca, într-o zi, Casa Tatălui ceresc să fie plină de oameni răscumpărați. Mântuitorul nostru a murit cu adevărat și prin aceasta a adus belșug de roade pentru Dumnezeu. Slavă veșnică Lui pentru moartea Sa pe cruce!