Sămânța bună

În aprilie 1943, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, reverendul Donald Caskie (1902-1983), un pastor scoțian care trăia în Franța, a fost închis pentru că i-a ajutat pe soldații aliați să fugă din Franța. Mai târziu a scris despre întemnițarea sa: „A fost o experiență extrem de umilitoare, care ar fi putut duce ușor la disperare. Dar cunoașterea Bibliei m-a salvat“. Deși Biblia îi fusese luată, el a spus: „O aveam în inimă și în minte, așa că mi-am păstrat credința și echilibrul mental“.

Trădat și capturat, Caskie a petrecut restul războiului în lagăre de prizonieri. Într-unul dintre acestea a văzut numele a numeroși deținuți încrustate pe pereții celulei sale. Atunci a adăugat și el ceva: „Așa vorbește Domnul: Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume: ești al Meu. Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; vei trece și prin râuri, și nu te vor îneca; când vei merge prin foc, nu vei fi ars și flacăra nu te va aprinde“ (Isaia 43.1,2). Aceste cuvinte le-a avut pe inimă gândindu-se și la alți prizonieri și s-a rugat ca Dumnezeu să le dea pace.

Într-o altă închisoare, un deținut i-a spus lui Caskie povestea sa: „Eram pe punctul de a-mi pune capăt zilelor, pentru a scăpa de tortură, când am descoperit pe perete câteva cuvinte care m-au făcut să mă opresc și mi-au dat alinare și putere. Acum nu-mi mai este frică. Nu voi uita niciodată acele cuvinte“. Erau chiar versetele pe care Caskie le încrustase în perete. Rugăciunea lui fusese ascultată. Cuvântul lui Dumnezeu își dovedise încă o dată puterea.