Sămânța bună

Să-l privim pe Iacov, un om credincios din Vechiul Testament. El a dorit foarte mult binecuvântarea din partea lui Dumnezeu în viața sa. Dar, în loc să se încreadă în Dumnezeu și să aștepte această binecuvântare de la El, Iacov a încercat să o obțină prin propriile forțe, cu viclenie, punând la bătaie toată iscusința lui. Ca urmare, a trebuit să treacă prin multe experiențe amare. Iacov își adusese familia dincolo de râul Iaboc. El însuși a rămas singur pe partea cealaltă, în timpul nopții. Apoi a întâlnit pe cineva care s-a luptat cu el. A fost Dumnezeu, care a vrut ca Iacov să renunțe la forțele și la eforturile sale. S-au luptat până în zori. Când bărbatul a văzut că nu-l poate învinge, i-a dislocat lui Iacov articulația șoldului.

Ce înseamnă acest lucru pentru noi? Dumnezeu dorește să renunțăm la voința noastră proprie și să-I supunem Lui viața noastră, pentru ca El să poată lucra în noi. Dar câte probleme nu întâmpină El cu noi… Câte împotriviri nu are El de înlăturat din ființa noastră…

În cazul lui Iacov, răsărea soarele când, la Peniel, a renunțat la eul său. O experiență dureroasă, dar cu consecințe binecuvântate! Când ajungem și noi în acest punct, putem spune împreună cu poetul:

Deci ia-mi Tu, Doamne, mâna și mă condu, de-acum și-ntotdeauna, precum vrei Tu.
Eu singur nu pot face măcar un pas:
deci spune-mi unde-Ți place să merg eu azi.

—J. Hausmann