Sămânța bună

Imaginea folosită de Domnul Isus în parabola semănătorului vine de pe vremea când agricultorii împrăștiau sămânța umplându-și pumnul și apoi aruncând semințele pe pământ. Poate că Domnul avea în fața Sa un câmp cu o cărare bătătorită alături (1), un teren pietros, având un strat subțire de pământ (2), un sol cu spini din belșug (3), dar și niște pământ bun (4). Sămânța a căzut în toate cele patru zone. Deși imaginea este bine-cunoscută tuturor, mai ales grădinarii sunt cei care au experimentat acest lucru. Parabola conține trei elemente: două dintre acestea – semănătorul și sămânța – rămân aceleași, iar unul – pământul – este diferit.

Semănătorul Îl reprezintă pe Domnul Isus. Într-o altă parabolă spusă de El mai târziu, citim: „Cel care seamănă sămânța bună este Fiul Omului“ (versetul 37), Cel care a vestit evanghelia oamenilor din toate categoriile sociale. Prin urmare, semănătorul îi poate ilustra pe toți cei care transmit vestea bună despre mântuirea oferită de Dumnezeu, pentru a aduce oamenii la Domnul Isus.

Sămânța, care este „Cuvântul lui Dumnezeu“ (Luca 8.11), este de cea mai înaltă calitate și poate fi semănată oriunde. Ea este „vie și lucrătoare“ și de actualitate.

Prin comparație, pământul se diferențiază mult. El reprezintă inima omului – „ceea ce a fost semănat în inima lui“ (versetul 19). Inimile pot fi larg deschise sau împietrite. Pământul semnifică răspunderea omului, voința lui, conștiința lui și atitudinea lui față de Cuvântul lui Dumnezeu.