Sămânța bună

Artistul Buonarroti Michelangelo (1475‑1564) și‑a pierdut mama la vârsta de 6 ani. La 13 ani a intrat ucenic la frații pictori Ghirlandaio; acolo a fost invidiat pentru talentul său. Și‑a iubit munca până la sfârșitul vieții. Patru ani a lucrat la pictarea boltei Capelei Sixtine din Vatican, o suprafață de cinci sute de metri pătrați, depunând un efort istovitor. Vizitatorii rămân muți de uimire. Prin sculpturile sale, Michelangelo a redat într‑un mod cu totul inedit soarta tristă a sclavilor. În loc să creeze figuri umane în lanțuri, el a creat trupuri prinse în marmură. Ele ies din piatră, dar nu complet. Mușchii le sunt încordați, dar tot nu se pot elibera. Oare nu simbolizează acest lucru și situația noastră înainte de convertire? Eram sclavii păcatului care locuia în noi. Trebuia să cedăm ispitelor sale. Nu ne puteam abține. Indiferent cât de mult am încercat să trăim o viață diferită, nu am putut. Păcatul ne ținea la pământ și ne forța să continuăm să păcătuim. Dar, prin îndurarea lui Dumnezeu, prin credința în Domnul Isus am găsit eliberarea! Moartea Sa ne‑a fost atribuită nouă. Ca urmare, am murit față de păcat. Așa că nu mai trebuie să‑i îndeplinim cerințele vinovate. Suntem capabili să spunem ɴᴜ ispitelor păcătoase. La convertire am primit de asemenea o viață nouă, care ne dă capacitatea de a face ceea ce este bine. Duhul Sfânt care locuiește în noi ne dă puterea de a face acest lucru. Astfel, eliberarea de sub puterea păcatului este urmată de o viață în care cu adevărat dorim să ascultăm de Dumnezeu. Din recunoștință pentru mântuire, ne punem la dispoziția Lui și Îl întrebăm smeriți ce dorește El de la noi.