Sămânța bună
Supunere față de autorități
Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el. Căci nu este autoritate decât de la Dumnezeu, iar cele care există sunt rânduite de Dumnezeu.
Romani 13.1
Cu mai bine de 100 de ani în urmă, pe 1 mai, mișcarea sindicală convoca o grevă generală, cerând renegocierea contractelor de muncă și ziua de muncă de opt ore. Astăzi, demonstrațiile, protestele și grevele au loc peste tot în lume, iar cererile sunt diverse. În majoritatea cazurilor, scopul este de a‑i convinge pe cei responsabili să ia măsuri. Dar, în mod regretabil, acest lucru duce adesea la atacuri violente. Scriptura respinge în mod clar astfel de acțiuni civile de nesupunere, precum rebeliunea împotriva guvernului. Tot ce spune Biblia este adevărat și de nerevocat, iar un principiu al ei ne spune să ne supunem guvernului nostru, pentru că Dumnezeu l‑a instituit. Singura excepție este când credincioșii sunt împiedicați să își manifeste liber credința. Numai atunci „trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni“ (Fapte 5.29). Dar Dumnezeu lucrează întotdeauna minunat:
În 1563, cancelarul Boemiei, Ioachim de Neuhaus, s‑a dus la Viena să‑i ceară împăratului să semneze un ordin prin care să se poruncească distrugerea totală a adunărilor de credincioși. Împăratul a semnat, iar cancelarul se întorcea triumfal în Boemia cu documentul semnat. Trecând Dunărea în apropiere de Viena, podul de bârne s‑a rupt, iar el și suita lui au căzut în fluviu. Doar câțiva călăreți cu caii lor s‑au salvat prin înot. Cancelarul a fost văzut chinuindu‑se să scoată capul din apă, așa că l‑au apucat de lanțul său de aur, ca să‑l tragă, dar în zadar; murise. Cât despre document, pe acesta l‑a luat apa… Creștinii au folosit cei paisprezece ani de liniște care au urmat pentru a traduce Biblia.