Sămânța bună

Gil Bernard (1)

Fiind îndreptățiți pe principiul credinței, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.

Romani 5.1

Gil Bernard (n. 1932) și‑a început cariera muzicală la vârsta de 20 de ani. Despre sine, el povestește:

„Părinții m‑au crescut în credința iudaică. Mama mi‑a spus multe despre Mesia, Cel care într‑o zi îi va răscumpăra pe toți oamenii, dar genocidul nazist a distrus această sămânță de speranță din mine. După terminarea studiilor, cântatul a devenit religia mea. Am devenit muzician și actor și am avut mult succes: în scurt timp am lucrat cu cei mai faimoși cântăreți ai vremii. Dar acest succes nu mi‑a adus pacea interioară și m‑am întrebat neliniștit care este sensul vieții mele. «Aveți pace?», îi întrebam uneori pe colegii mei artiști, cu care eram în turneu. Îmi amintesc bine răspunsul celebrului actor și cantautor (care‑și compunea și textul și muzica pieselor pe care le interpreta) Jacques Brel (1929‑1978): «Cu bani putem plăti aproape tot ce ne dorim, știi asta, dar pacea despre care vorbești este de neprețuit. Nici cu toți banii din lume nu o putem cumpăra». Nu am fost satisfăcut de acest răspuns, așa că am discutat și cu tatăl meu, care studiase multe religii. I‑am povestit despre întrebările mele și despre dilema legată de sensul vieții. M‑a ascultat cu atenție. Atunci mi‑a dat Noul Testament pe care îl primise de la un misionar. M‑a surprins că el, evreu, a recomandat această carte care de obicei este respinsă de poporul meu. Cu toate acestea, deși tatăl meu era atașat de tradițiile evreiești, era liberal și deschis la discuții. El era de părere că întotdeauna este mai bine să ne întoarcem la Surse. Am fost impresionat de cuvintele lui Isus, de mesajul Său de iubire și de pace. Într‑o zi, un prieten m‑a invitat la o conferință ce avea ca temă relația evreilor cu Isus“.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Geneza 22.13-24 · Psalmul 5.7-12