Sămânța bună
Biruința asupra temerilor
Necazurile inimii mele s‑au mărit; scoate‑mă din strâmtorarea mea!
Psalmul 25.17
Temerile ne însoțesc necontenit de‑a lungul vieții. Pe de o parte, acest lucru e benefic, deoarece temerile ne fac atenți și ne protejează de ceea ce ne‑ar putea face rău. Pe de altă parte, acest lucru e malefic, deoarece temerile ne pot paraliza, ajungând să nu mai facem nimic, de frică să nu greșim.
David, în timpul când a fost persecutat și urmărit, a avut inima necontenit asaltată de teamă. Ucenicii au fost cuprinși de temeri în timp ce‑L urmau pe Domnul. Pavel, de asemenea, a experimentat teamă după teamă în slujirea sa.
Cum putem rezolva problema temerilor noastre? Apropierea de Domnul ne ajută să le biruim! David a cerut salvare de la Dumnezeu și a beneficiat de ea. Ucenicii au fost îmbărbătați de Domnul prin cuvintele Sale de rămas‑bun: „Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna, până la sfârșitul veacului“ (Matei 28.20). Pavel, când a trecut prin momente deosebit de grele, L‑a avut pe Domnul lângă el, Cel care l‑a încurajat: „Îndrăznește!“ (Fapte 23.11).
Cum îți poți birui teama? Poate că ești ca un copilaș care vrea să sară de undeva de sus, dar nu îndrăznește. Tatăl îl îndeamnă să sară: Sari în brațele mele! Apoi copilul prinde curaj și îndrăznește să sară, fiindcă se încrede în tatăl său. Tot așa și tu, ascultă glasul Domnului: „Nu te teme; crede numai“ (Marcu 5.36). Lasă‑ți îngrijorările asupra Lui și începe să‑I mulțumești! În felul acesta vei dobândi pace și siguranță. Încredințează‑I Lui următorii pași, apoi înaintează plin de curaj!