Sămânța bună

Nimic nu caracterizează mai bine setea și remediul ei, decât spectacolul unui cal sau al unei vaci la adăpare. Nivelul apei scade văzând cu ochii. Ce aspirare! Apa este absolut necesară vieții; biologii o detectează peste tot: în grepfrut (96%) și chiar în unt (12%). Fără pâine, omul poate trăi luni de zile, dar, fără apă, doar puține zile!

Tot astfel, sufletul are sete de Dumnezeu. Un proverb spune: „Dacă vrei să bea calul tău, dă‑i înainte o porție de ovăz“. Promisiunile lui Dumnezeu ne conduc la setea de a căuta lucrurile lui Dumnezeu. Regele David a primit promisiunile împărăției și, la timpul acela, el încă rătăcea în pustia lui Iuda, între Ierusalim și Ierihon, între împărăție și blestem. Setea caracterizează nevoia de a‑L vedea pe Dumnezeu la lucru. Această sete numai Duhul Sfânt o poate potoli; cât despre dorința celui însetat după bunurile pământești sau după gloria omenească, aceasta nu i se va potoli niciodată.

„Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul meu însetează după Tine, carnea mea tânjește după Tine, într‑un pământ sec și uscat, fără apă“ (Psalmul 63.1). Domnul nostru credincios poate schimba experiențele noastre dificile din călătoria aridă într‑o sursă de binecuvântări. Acesta este unul dintre marile miracole ale harului lui Dumnezeu. Când drumul nostru devine singuratic, El ne face să simțim și mai mult apropierea Lui. El ne încălzește inimile cu promisiunile Sale atât de tandre: „Eu Însumi, chiar Eu voi căuta oile Mele și le voi îngriji“ (Ezechiel 34.11). Timpul petrecut în părtășia cu El devine atunci mai prețios și mai important pentru noi.