Sămânța bună

O femeie tânără a lucrat la o familie creștină pentru un timp. Ea a fost foarte impresionată de dragostea cu care mama își creștea copiii. Nu era tocmai ușor într‑un apartament mic. Ei se rugau înainte de fiecare masă, iar în acel cămin domnea o atmosferă caldă, liniștită.

Menajera aceasta suferea din cauza faptului că pe fiica ei nu o putea crește ea, ci copilul era dat în grija tatălui. Câțiva ani mai târziu, bătrânul ei tată a cerut să i se aducă o Biblie. Când el a murit, la vreo doi ani după ce căpătase pace cu Dumnezeu, Biblia i‑a revenit ei. Mult mai târziu a deschis și ea Cartea și a început să o citească pe când se afla într‑o vacanță. La început i s‑a părut greu de înțeles, dar, cu răbdare, a continuat să o citească. Când a ajuns la cartea Proverbe, aceasta a fost pentru ea ca o oglindă. A putut descoperi atât de multe greșeli și păcate în viața ei… Ce era să facă? Dorea mult să vorbească cu creștina evlavioasă la care lucrase cu mulți ani în urmă. Prin urmare, s‑a hotărât ca în prima duminică să meargă la biserica lor, în speranța să o întâlnească acolo.

„Ziua aceea a fost cea mai frumoasă din viața mea“, a spus ea mai târziu. Predica pe care a auzit‑o a fost despre Isus Hristos, despre marea Lui compasiune și dragoste. „Aceasta este exact ceea ce caut și de care am cea mai mare nevoie“, a simțit ea în inima ei. Și s‑a rugat: „Doamne, deschide‑mi inima pentru Tine!“. Acela a fost începutul unei vieți de credință fericite.