Sămânța bună

În timpul bolii soției mele și după moartea ei am trăit oră de oră prin puterea, mângâierea și seninătatea aduse de prezența lui Dumnezeu. În ciuda celor mai disperate împrejurări prin care treceam, eram neîncetat înviorat și refăcut. Greu de crezut așa ceva, dacă n‑aș fi trecut eu însumi prin această experiență. Unii spun că nu vor putea înfrunta o asemenea încercare. Ei pretind că au încredere în Domnul, dar, când se arată primele umbre, șovăie; iar când calea pe care merg se întunecă și mai mult, se prăbușesc în disperare. Uneori le vine să se lase jos și să‑și dorească să moară. Nu trebuie să fie așa!

Fugim de văi, nu le vrem; și totuși, în ciuda celor mai aprinse neliniști, Dumnezeu poate să dea ajutor și binecuvântare prin ele. Necazurile și dificultățile se pot dovedi a fi căi de înviorare pentru noi și pentru cei care ne înconjoară. Acela care își pune toată încrederea în Domnul, care știe din experiență că Dumnezeu este cu el în necazuri și care umblă fără teamă prin văile întunecate ale vieții, este cel care, la rândul lui, va fi un exemplu pentru cei slabi din jurul lui. Vor exista văi întunecate pentru noi toți. Păstorul cel Bun însă ne‑a îmbărbătat: „În lume aveți necaz, dar îndrăzniți: Eu am învins lumea“ (Ioan 16.33). Întrebarea este nu dacă avem de parcurs multe sau puține văi, întunecate sau doar umbrite, ci cum le parcurgem, cum înfruntăm încercările. Împreună cu Domnul Isus, le vom străbate cu stăpânire de sine, cu echilibru, în liniște. Având Duhul Sfânt călăuză, le vom traversa fără teamă.