Scripturile în fiecare zi

1 Împăraţi

Când este vorba de om şi de responsabilitatea lui, constatăm din nou şi întotdeauna un faliment total. Istoria lui Solomon demonstrează faptul acesta probabil mai bine decât toate celelalte. El a fost cel mai înţelept, cel mai bogat şi cel mai puternic dintre cei care au trăit sub soare. El a construit pentru Dumnezeu un templu maiestuos, lucrare fără seamăn. Dar cu cât cineva a fost pus într-o poziţie mai înaltă, cu atât mai răsunătoare îi este căderea. O scăpare permisă în viaţa unui om evlavios ia cu sine întreaga greutate a evlaviei lui. Ce trist exemplu a dat acest împărat slab întregului Israel! Când umblarea noastră nu este în conformitate cu poziţia pe care o avem, constituim o piatră de poticnire pentru alţii.

Dumnezeu îi ridică vrăjmaşi lui Solomon, pe când acesta era la o vârstă înaintată. Întâi din afara împărăţiei: pe Hadad şi pe Rezon. Apoi chiar din interior: pe Ieroboam. Dar nu-l vedem deloc pe împărat venindu-şi în fire şi întorcându-se spre Domnul din toată inima – potrivit propriilor sale expresii din cap.8, v. 47 şi 48. El nu se îndreaptă spre Domnul ca să-I spună: „ascultă şi iartă“ (8.49, 50). Şi totuşi, nu fusese aceasta calea schiţată în rugăciunea lui pentru cei care aveau să se confrunte cu vrăjmaşi, drept consecinţă a păcatelor lor?