Scripturile în fiecare zi

De trei ori în acest capitol, ca răspuns la ru­gă­ciunea profetului, ochii se deschid (v. 17 şi 20) sau, din contră, orbesc (v. 18). Să-I cerem Domnului să-i deschidă pe ai noştri. Să nu pierdem din vedere, cum a făcut slujitorul lui Eli­sei, puterea divină care se află la dispoziţia noas­tră. „Îmi ridic ochii spre munţi, de unde îmi va veni ajutorul“, spune psalmistul (Psalmul 121.1). Ilie fusese un profet exclusiv al judecăţii. Elisei, prin contrast, are privilegiul să folosească o a doua armă, şi mai eficace: harul. El arată îndurare faţă de vrăjmaşii lui şi copleşeşte răul prin bine. Gândurile ni se întorc din nou spre Isus. El a folosit, într-o ma­nieră perfectă, atât puterea, cât şi harul. După ce, cu un cuvânt, îi făcuse pe cei care veniseră să-L prindă să cadă cu faţa la pământ, l-a vindecat pe slujitorul a cărui ureche fusese tăiată de ucenicul impulsiv (Ioan 18.6; Luca 22.51).

Ospăţul cel mare ne face să ne gândim, pe de altă parte, la marea „cin㓠a harului (Luca 14.17). Dumnezeu i-a invitat acolo pe cei care-I erau vrăjmaşi.

Dar fapta generoasă a lui Elisei nu va fi recom­pensată! Sirienii asediază Samaria, determi­nând o foa­mete cu consecinţe deosebit de grave. Însă Dom­nul Se va folosi de ea în mod just, pentru a-Şi demon­stra în ace­laşi timp şi puterea Sa şi harul Său.