Scripturile în fiecare zi

De acum încolo, până la sfârşitul acestei cărţi, istoria îl priveşte numai pe Iuda. Dumnezeu urmează să recapituleze cu tristeţe toate păcatele poporului Său. Dar acum găseşte plăcere să ne vorbească de­spre un împărat credincios. Domnia lui Ezechia ocupă nu mai puţin de unsprezece capitole din Biblie (de la 18 la 20; 2 Cronici 29 la 32; Isaia 36 la 39); este ca şi cum lui Dumnezeu I-a plăcut, în tim­puri de ruină şi înainte să abordeze un capitol chiar mai sumbru, să zăbovească asupra vieţii slujitorului Său evlavios. Până la el, referirile de­spre cele mai bune domnii au inclus întotdeauna această rezervă: „Numai că înăl­ţimile n-au fost înlăturate“. Aceste înălţimi, pe care poporul oferea sacri­ficii (fie Domnului, fie, mai târziu, idolilor), conti­nuaseră să existe, în semn de neas­cul­tare faţă de Deuteronom 12. Ele ne rea­mintesc de toate tradiţiile şi superstiţiile care au înlocuit în creştinătate învăţăturile Bibliei cu privire la adorare. Veneraţia cu care a fost înconjurat şarpele de bronz ne reaminteşte de faptul că însăşi cru­cea a devenit pentru mulţi un obiect de idolatrie. Ezechia îndepăr­tează, sfărâmă, taie în bucăţi (v. 4).

Apoi scutură jugul asirian şi triumfă asupra filis­tenilor, după cum profeţise Isaia (Isaia 14.28 ...).