Scripturile în fiecare zi

Măreţul edificiu este terminat. Totuşi, obiec­tul principal încă lipseşte: chivotul sfânt. In­tro­du­cerea acestuia „la locul său, în partea din spate a casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimi­lor“ (v. 7), ne în­dreap­tă privirile spre Isus în locurile cereşti, preamărit de Dumnezeu În­suşi, centrul laudei universale, umplând cerurile şi pă­mântul cu gloria Sa. Isus face obiectul admi­ra­ţiei îngerilor (heruvimii; 1 Timotei 3.16) şi al adorării poporului Său binecuvântat. „Un singur glas“, dar cu diferite instrumente (v. 13). O singură cântare, cântarea cea nouă, intona­tă de mulţimea răscumpăraţilor, avându-şi fiecarenota sa particulară, darîntr-o perfectă armonie.

Dintre cele trei obiecte pe care chivotul le conţinuse: mana, în vasul ei de aur, toiagul preo­tului Aaron şi tablele legământului, numai aces­tea două din urmă rămân (v. 10). În decur­sul călătoriei israeliţilor, de acum sfârşită, Dumne­zeu le dăduse mana şi condusese pe popor până la Sine prin preoţi. Acum chivotul se află în Sion, în locul de odihnă al lui Dumnezeu, care Şi-a împlinit promi­siunea. Şi El Însuşi, în baza unui nou legământ garantat prin table, Se odihneşte în dragostea Lui în mijlocul poporului răscumpărat de El (Ţefania 3.17).