Scripturile în fiecare zi

4Octombrie

2 Cronici

9.13-31

Glorie, bogăţie, înţelepciune, putere: domnia fiului lui David se sfârşeşte într-o viziune mă­rea­ţă! Nu numai îm­pă­­ră­teasa din Seba, ci toţi îm­păraţii pământului vin să as­culte înţelepciunea măreţu­lui Solomon, să-i aducă daru­rile lor şi, mai presus de orice, să-i caute prezenţa (v.23).

Cu cât mai măreaţă va fi această situaţie la venirea Domnului Isus! „Împăraţii vor vedea şi se vor ridica, prinţii, de asemenea, şi se vor în­china, datorită Domnului care este credincios, Sfântului lui Israel care te-a ales“ (Isaia 49.7; de citit şi Isaia 11.10). De aseme­nea este scris: „Ochii tăi vor vedea pe Îm­părat în frumuseţea Lui“ (Isaia 33.17). Împli­nirea acestei promisiuni va fi pentru Israel şi pentru naţiuni suprema bine­cuvântare, dar primii care-L vor contempla vor fi cei răscumpăraţi.

Da, să-L vedem pe Domnul! Oare acest gând ne umple inima de bucurie, ... sau de teamă?... Sau încă o dată ne lasă indiferenţi?

Istoria lui Solomon s-a încheiat. Dar unde sunt păca­tele grave prezentate în 1 Împăraţi? Este oare posibil ca această carte să nu le menţioneze deloc? Într-adevăr, ha­rul minunat al lui Dum­nezeu le-a şters pe toate, ca să ni-L ara­te, prin acest împărat, pe Unul cu mult mai mare decât Solo­mon.