Scripturile în fiecare zi
2 Cronici 15.1-19 |
11Octombrie |
Asa a fost credincios. Prin Azaria, Dumnezeu îl va încuraja şi mai departe.CuvântulDomnului nu este mai puţin necesar după bătălie, faţă de cât este înaintea ei; pentru că tendinţa naturală după bătălie este de relaxare. Fiţi tari şi să nu vă slăbească mâinile, îi îndeamnă profetul, adăugând această promisiune: pentru că este o răsplătire pentru lucrul vostru (v. 7). Aceste cuvinte au efect.Asa,plin deenergie, îndepărtează urâciunile din toată ţara şi restabileşte serviciul la altarul Domnului. Zel remarcabil, care îi antrenează nu numai pe cei din Iuda şi din Beniamin, ci şi pe mulţi din Israel, din alte seminţii (v.9). Acelaşi lucru se aplică devotamentului pe care noi îl arătăm Domnului. Acesta îi va încurajapealţicredincioşi,caresuntprobabilmaitimizi,să-şiaratecredinţa. Este o experienţă pe care mulţi au avut-o în special în timpul serviciului militar. ŤO inimă ataşată sincer de Domnul, iată ceea ce vorbeşte cu adevărat conştiinţei altorať [W.K.]. Asa înţelege că nu poate să ceară poporului o curăţire completă, dacă el însuşi nu dă un exemplu în propria-i casă. De aceea nu ezită s-opedepsească pe Maaca, regina mamă, luându-i coroanaşitransformându-iidolulînprafşicenuşă.