Scripturile în fiecare zi

Împăratul Ozia ne este prezentat ca un om cu o excepţională agerime a minţii. Domnia lui deosebit de lungă, de cincizeci şi doi de ani, este încărcată de o activitate remarcabilă. Împăratul veghează ca popo­ru­lui să nu-i lipsească nimic: fântâni, cirezi de vite, ogoare, vii, toate însoţite de o puternică protecţie mili­tară. Pe scurt, ga­rantează împă­răţiei lui atât prosperitatea, cât şi securitatea. Oare nu spre aceste două ţeluri sunt îndrep­tate toate eforturile oamenilor? Şi la ce-i conduc ele pe oameni în general? La a-I fi oare recunoscători lui Dumnezeu? Îşi folosesc ei bunurile pentru lu­crarea Domnului? Este trist să con­statăm că îşi atribuie lor înşişi meritele pentru aceste eforturi şi bunuri şi îşi pun încrederea în bogăţiile adunate, de care se bucură într-un mod egoist. Aceste pericole sunt actuale pentru cre­dinciosul care este împlinit din punct de vedere ma­terial. El îşi asumă un mare risc când se sprijină pe propriile resurse, crezând că-i este suficient. În acelaşi timp, el încetează să mai conteze pe ajutorul minunat al lui Dum­ne­zeu (v.15), pierzând astfel beneficiul. În asemenea condiţii, căderea nu va întârzia.

Ozia pregătise totul pentru a rezista unui atac exterior, dar neglijase să vegheze pe frontul interior, altfel spus, asupra propriei inimi.