Scripturile în fiecare zi

28Octombrie

2 Cronici

28.1-15

În contrast cu Iotam, despre care se amintesc numai lucruri bune, nici un cuvânt favorabil nu se poate spune despre fiul său, Ahaz. Aceasta a fost o domnie îngro­zitoare, în timpul căreia nimic nu-i lipseşte din ce-L putea mânia pe Dumnezeu. În ce stare a căzut poporul lui Iuda! Ca să-i pedepsească, Dumnezeu îi foloseşte, pe rând, pe împăraţii Siriei şi ai Israelului. Ul­timul ucide o sută douăzeci de mii de oameni într-o singură zi şi ia două sute de mii captivi. Dar lecţia, aşa cum vine să declare profetul Oded, este atât pentru învingător, cât şi pentru cel învins. Oare nu este şi pentru noi? Înainte de a-i ju­deca pe alţii, să ne întrebăm dacă înăuntrul nos­tru n‑avem vreun păcat împotriva Dumnezeului nostru (v.10; Matei 7.2-4). Oded a vorbit despre acest lucru bărbaţilor lui Israel. Patru dintre ei, men­ţionaţi pe nume, sunt pro­fund mişcaţi şi intervin în favoarea sărmanilor captivi. Apoi, nesa­tisfăcuţi doar cu obţinerea eliberării lor, se în­gri­­jesc şi de nevoile acestora, după care-i duc înapoi în Iuda. Ei pun în practică învăţătura de la Rom. 12.20-21. Iată un frumos exemplu de dragoste şi de devo­tament! Nu ne face el să ne gândim la felul în care s-a pur­tat samariteanul din parabolă (Luca 10.33-34)?