Scripturile în fiecare zi

Iov
5.1‑27

Principala temă pe care cei trei prieteni doresc s‑o dezvolte în discursurile lor este că Dumnezeu este drept. Deşi o vor aborda în moduri diferite, ei vor susţine aceeaşi idee, că Dumnezeul cel drept nu l‑ar fi lovit atât de crunt pe Iov dacă acesta n‑ar fi meritat‑o, cu alte cuvinte, că toate încercările care s‑au abătut asupra lui sunt o pedeapsă, o judecată. ŤSă‑şi mărturisească păcatele, şi va fi restabilit!ť Ştim însă, încă de la începutul cărţii, că Iov nu putea fi învinuit de nimic cert, pentru că Domnul Însuşi îi spusese lui Satan: „M‑ai întărâtat împotriva lui, ca să‑l înghit fără motiv“ (2.3). Este deci o greşeală să se considere suferinţele lui ca fiind o pedeapsă.

Cu excepţia cuvântului Ťpedeapsăť, v. 17 şi 18 sunt un admirabil rezumat al întregii istorii a lui Iov. Am putea asemăna aceste versete cu Proverbe 3.11‑12, citate în Evrei 12.5‑6: „Fiul meu, nu dispreţui îndrumarea Domnului şi nici nu desconsidera mustrarea Lui; pentru că Domnul îl mustră pe acela pe care‑l iubeşte“. În ce priveşte mustrarea, cu siguranţă că Domnul avea ce să mustre şi să corecteze la slujitorul Său: conştienţa propriei îndreptăţiri; iar în ce priveşte rana, El o făcuse şi tot El o va vindeca, spre binele lui Iov. Ce mângâiere cu totul deosebită găsim în cuvintele: ŤAcela pe care‑l iubeşte Domnul!ť Urgia dezlănţuită de Satan ajunge, în final, pentru cel credincios, o dovadă a dragostei divine.