Scripturile în fiecare zi
13 Februarie
Iov
41.9‑34
Sub imaginea înfricoşătoare a leviatanului, Dumnezeu îi descoperea lui Iov cine era, de fapt, acuzatorul şi vrăjmaşul său (cel din cap. 1 şi 2). După cum un luptător trebuie să‑şi cunoască adversarul, pentru a nu‑l subestima, tot astfel, cel credincios trebuie să cunoască puterea lui Satan (v. 12), pentru a nu fi necunoscător al planurilor (sau: gândurilor) lui (2 Corinteni 2.11 şi notă). Satan este înfrânt! este adevărul măreţ care a triumfat la cruce dar Satan este şi întotdeauna activ!
Să observăm cu atenţie ce îl caracterizează: Fălcile sale sunt duble (v. 13, comp. cu 1 Petru 5.8). Inima îi estetare ca piatra (v. 24), fiind complet străin de dragostea lui Dumnezeu. Este invulnerabil la orice atac omenesc (v. 26‑29). Cu arma sa, moartea, răspândeşte groaza, doborându‑i chiar pe cei mai viteji oameni (v. 25). În plus, Satan este şi mincinosul şi înşelătorul: să ne păzim de amăgirile lui (v. 18; Ioan 8.44; 2 Corinteni 11.14)! El atrage sufletele în lume, în această mare clocotind de patimi omeneşti, prezentându‑şi resursele ca pe o hrană adevărată (oala) sau ca pe un leac împotriva relelor (vasul de unsoare). Sub înfăţişarea înţelepciunii şi a experienţei (pletele unui bătrân), el atrage în adânc, pentru a‑i înghiţi acolo pe cei fără minte care îi urmează cărarea luminoasă (v. 31,32). Să reţinem şi titlul înfricoşător care îi este dat, împărat peste toţi fiii mândriei (v. 34 notă; vezi şi 1 Timotei 3.6).