Scripturile în fiecare zi

Isaia
22.12‑25

Una dintre reacţiile oamenilor din lume, atunci când sunt ameninţaţi de o calamitate, este să‑şi ia toate măsurile de prevedere posibile din punct de vedere omenesc (aşa ne ajută să înţelegem v. 8‑11); o altă reacţie, mai rea, este aceea de a lăsa lucrurile să curgă într‑o totală nepăsare. Aici Domnul, printr‑o încercare, îl invită pe Israel să plângă şi să se smerească; am putea spune că, într‑un fel, „i‑a cântat de jale“ (Matei 11.17). Dar poporul nu numai că nu s‑a căit, ci a şi dat frâu liber veseliei şi bucuriei! Această filosofie, numită materialistă, are mulţi adepţi în secolul nostru agitat. ŤPentru că existenţa este aşa de scurtăť – spun aceşti nebuni – Ťşi pentru că suntem la discreţia calamităţilor, să ne bucurăm pe cât posibil de clipa de faţă!ť. Ideea lor este rezumată atât de scurt de sfârşitul v. 13: „Să mâncăm şi să bem, pentru că mâine vom muri“. Apostolul le citează corintenilor aceste cuvinte (din Isaia 22.13) ca pentru a le spune: Dacă n‑ar exista învierea, atunci, în adevăr, n‑am avea altceva de făcut decât să trăim ca animalele, în unica bucurie a clipei care trece (1 Corinteni 15.32; Luca 17.27).

Versetele 15‑25 îl pun deoparte pe administratorul necredincios, imagine a Antihristului, pentru a ni‑l introduce pe fiul lui Hilchia: pe Eliachim (cel pus de Dumnezeu), o frumoasă imagine a Domnului Isus (v. 22‑24; comp. cu Apocalipsa 3.7).