Scripturile în fiecare zi
28 Mai
Isaia
40.1‑17
Capitolele 40‑66 constituie un ansamblu atât de bine delimitat, încât uneori acesta a putut fi numit a doua carte a lui Isaia. Prima parte a avut ca subiect principal istoria trecută şi viitoare a lui Israel, precum şi a naţiunilor cu care acesta a avut (şi va avea) de‑a face. În partea pe care o abordăm vom găsi redată în principal lucrarea lui Dumnezeu în inimile lor pentru a‑i întoarce la El. Rugăciunea noastră în timp ce citim acestea este ca aceeaşi lucrare să aibă loc şi în inima fiecăruia dintre noi. Şi, pentru că numai harul divin poate s‑o înfăptuiască, Dumnezeu începe prin a vorbi despre mângâiere şi despre iertare.
Printre strigătele care răsună la începutul acestui capitol (v. 2,3,6,9) este un mesaj pe care îl recunoaştem uşor: cel al lui Ioan Botezătorul (Ioan 1.23). Evangheliile ne vor învăţa în ce fel a pregătit el calea Domnului Isus. Următoarea strigare (citată în 1 Petru 1.24,25) compară caracterulfiravşi trecător al cărnii, inclusiv ce poate produce ea mai frumos (floarea ei), cu Cuvântul lui Dumnezeu care rămâne pentru totdeauna (v. 8; comp. cu Matei 24.35). Prin cea din urmă strigare, Ierusalimul este invitat să vestească tuturor: Iată Dumnezeul vostru... (v. 9). Suntem şi noi astfel de mesageri, ai veştilor bune? (comp. cu 2 Împăraţi 7.9).