Scripturile în fiecare zi

Matei
9.1‑17

Bolile pe care Domnul le‑a întâlnit, sub diferitele lor forme, şi pe care le‑a vindecat, sunt tot atâtea aspecte ale stării triste în care a găsit făptura creată de El. Lepra pune accentul pe întinarea prin păcat; frigurile simbolizează agitaţia necontenită care‑i stăpâneşte pe oamenii acestei lumi; demonizatul este direct stăpânit de Satan, în timp ce surdul, orbul şi mutul (v. 27,32; cap. 11.5) au simţurile incapabile să perceapă chemarea Domnului şi nu ştiu să se roage. Paraliticul care a fost adus la Domnul Isus demonstrează totala incapacitate a omului de a face cea mai mică mişcare spre Dumnezeu (comp. cu Ioan 5.7); el nu spune nimic: doar aşteaptă şi ... speră. Dar Doctorul divin (v. 12) ştie că o boală şi mai gravă măcina sufletul acestui paralitic şi începe prin a‑l elibera întâi de aceasta: „Iertate sunt păcatele tale“ (v. 2). Ce ar trebui să ne neliniştească mai mult, atât la noi, cât şi la alţii: boala, sau păcatul?

Să urmărim acum chemarea lui Matei, aşa cum o relatează chiar el: Matei nu ezită să mărturisească faptul că făcea parte dintre păcătoşii pentru care venise Domnul Hristos.

Întrebarea din v. 14, pusă de ucenicii lui Ioan, dă prilejul unei noi învăţături: Pentru a putea cuprinde vinul cel nou al Evangheliei, burdufurile cele vechi ale religiei iudaice nu‑şi mai au rostul.