Scripturile în fiecare zi

Ieremia
31.15‑26

Frumoasa restaurare a lui Israel, vestită în prima parte a capitolului, va fi precedată de lacrimi amare. Este zugrăvit acum tabloul poporului necăjit, prin imaginea Rahelei, soţia lui Iacov, care‑şi plânge copiii pierduţi. (Aşa cum se întâmplă deseori în Scriptură, v. 15 şi‑a găsit deja o împlinire, parţială, cu prilejul masacrului pruncilor din Betleem: Matei 2.18). Este însă vorba pentru acest popor de o întristare după voia lui Dumnezeu, care „lucrează pocăinţă spre mântuire, de care nu‑ţi pare rău“ (2 Corinteni 7.10). Versetele 18‑20 ne arată că Dumnezeu este foarte sensibil la expresia unei asemenea tristeţi. Să‑l ascultăm pe Efraim relatându‑şi istoria. Corecţia divină a fost salvatoare, determinându‑l să se convertească, cufundat într‑o pocăinţă autentică; iar când s‑a cunoscut pe sine (când a înţeles cu adevărat ce era el), a fost copleşit de ruşine. Şi‑a condamnat tinereţea vinovată şi neîmblânzită. Poate face fiecare dintre noi o relatare asemănătoare? Până atunci, să ascultăm şi cum anume Îi place lui Dumnezeu să ne numească: „un fiu scump, un copil plăcut“(sau: un copil al desfătărilor; v. 20). Confesiunea noastră va fi imediat întâmpinată de o mărturie personală şi intimă a dragostei eterne, precum şi de resursele care o însoţesc: „Am săturat sufletul obosit şi am îndestulat orice suflet întristat“ (v. 25).