Scripturile în fiecare zi
26 Februarie
Psalmul
89.1‑14
Îl găsim pe Etan ezrahitul ca şi pe Heman, autorul psalmului precedent printre înţelepţii pe care numai Solomon îi întrecea în înţelepciune (1 Împăraţi 4.31). Deşi proveneau amândoi din aceeaşi familie a lui Zerah, fiul lui Iuda, înclinaţiile lor spirituale erau total diferite. În timp ce Heman nu ne vorbea decât de gropi (groapa cea mai adâncă), de locuri întunecoase, de furie şi de mânie, cuvintele care revin fără încetare în psalmul lui Etan sunt: bunătate şi credincioşie. Aceste caracteristici divine sunt reamintite şi celebrate tocmai pentru a da un răspuns în faţa neliniştii care umpluse psalmul anterior. Este ca şi cum Etan ar fi scris această învăţătură pentru a reanima credinţa fratelui său. Doi prieteni credincioşi au astfel privilegiul de a se încuraja unul pe altul la a avea sau la a‑şi întări încrederea (Proverbe 27.17; 1 Samuel 23.16). Dumnezeu este bun, Dumnezeu este credincios aşa Îl cunoaştem şi noi şi de un astfel de Dumnezeu se leagă credinţa noastră, chiar dacă evenimentele par uneori să contrazică această bunătate şi această credincioşie (citiţi 1 Corinteni 1.9; 10.13). Privind la împrejurări, suntem adesea cuprinşi de nelinişte, însă, dacă ne gândim la Domnul şi la dragostea Lui plină de credincioşie, nu ne vom pierde niciodată curajul.
Versetele 3 şi 4 ne readuc în atenţie promisiuni făcute lui David şi seminţei Lui, adică lui Hristos (comp. cu 2 Samuel 7.16).