Scripturile în fiecare zi

Luca
16.1‑13

Ne uimeşte acest stăpân care l‑a aprobat pe administratorul necinstit, aşa cum ne uimeşte şi concluzia Domnului: „Faceţi‑vă prieteni prin bogăţia nedreptăţii …“ (v. 9). Dar chiar acest cuvânt, „nedreptate“, oferă cheia parabolei. Nimic nu‑i aparţine omului în lumea aceasta. Bogăţiile pe care pretindem că le posedăm sunt, în realitate, toate ale lui Dumnezeu; sunt deci „bogăţii nedrepte“. Pus pe pământ ca administrator, omul s‑a purtat ca un hoţ. El a folosit în interesul lui, pentru a‑şi satisface poftele, tocmai lucrurile pe care Dumnezeu i le dăduse pentru a‑I sluji Lui. Totuşi, el încă mai poate să se pocăiască şi să folosească pentru alţii bunurile pe care Proprietarul divin i le‑a încredinţat.

Administratorul din capitolul 12.42 fusese credincios şi chibzuit; cel de aici, deşi necredincios, lucrează totuşi cu chibzuinţă, fapt recunoscut de stăpânul lui. Dacă oamenii din lume se arată atât de prevăzători, n‑ar trebui noi, care suntem „fiii luminii“, să ne gândim mai mult la adevăratele bogăţii (v. 11; cap. 12.33)?

Versetul 13 ne aminteşte că nu avem două inimi: una pentru Hristos şi alta pentru Mamona şi pentru lucrurile lumii. Pe cine vrem noi să iubim şi cui dorim să‑i slujim? (1 Împăraţi 18.21).