Scripturile în fiecare zi

Ioan
12.20‑36

În vechile morminte egiptene s‑a găsit grâu vechi, de mii de ani, capabil încă să germineze. Dar, deşi s‑a scurs mult timp şi deşi a fost conservat în vase foarte preţioase, acest grâu nu s‑a putut înmulţi acolo. Ca să poată răsări spice încărcate de boabe asemănătoare cu sămânţa, trebuia ca aceasta să fie pusă în pământ, să fie sacrificată. Aceasta este imaginea pe care o foloseşte Isus pentru a vorbi despre moartea Lui. Dorinţa de a‑L vedea, exprimată de greci, I‑a purtat gândurile spre consecinţele minunate ale lucrării Sale de la cruce: binecuvântarea naţiunilor sub domnia universală a Fiului Omului; multe roade (v. 24b); judecarea lui Satan (v. 31); toţi oamenii atraşi la El Însuşi (v. 32). Prin faţa sufletului Său sfânt trece însă şi acest ceas încărcat de suferinţe. El Se îndreaptă către Dumnezeu, care‑I răspunde din cer prin promisiunea învierea (v. 28).

Pentru poporul iudeu sosise amurgul. Lumina avea să dispară la orizont: Isus urma să‑i părăsească (v. 35; Ieremia 13.16). Ziua de astăzi, o zi de har, este şi ea pe sfârşite. Se apropie clipa când nu va mai fi posibil să crezi (comp. cu v. 40). A fost pentru Isus un solemn „acum“ (v. 27,31). Pentru noi, acum este timpul să credem în El.