Scripturile în fiecare zi

Fapte
5.1‑16

Capitolul 4 începea printr‑o conjuncţie adversativă („dar“) care anunţa intervenţia vrăjmaşului împotriva adevărului începând de afară. Capitolul 5 se deschide printr‑un alt „dar“, care introduce lucrarea sa înăuntru, pentru coruperea Adunării. Şi ştim că de atunci Satan n‑a încetat să fie activ în aceste două feluri. Duhul de imitaţie şi dorinţa de a părea evlavioşi i‑au antrenat la minciună pe Anania şi pe Safira. Petru îi mustră cu o sfântă indignare, iar ei sunt loviţi imediat de mâna lui Dumnezeu. Soarta lor veşnică nu este aici în discuţie. Este vorba de o manifestare a guvernării lui Dumnezeu. Sub pretext că suntem obiecte ale harului Său, să nu ne gândim cumva că Dumnezeu ar avea mai puţin dezgust faţă de păcat; El este sfânt şi astfel trebuie să fie copiii Săi (1 Petru 1.15‑17).

„Şi mare frică i‑a cuprins pe toţi cei care au auzit“ (v. 5). Este un sentiment pe care trebuie să‑l cultivăm şi noi faţă de Acela care ne citeşte gândurile cele mai tainice.

Versetele 12‑16 ne vorbesc despre minunile dragostei înfăptuite „prin mâinile apostolilor“ şi, de asemenea, ne arată că nu este suficient să‑i admirăm pe cei credincioşi; trebuie făcut pasul cu îndrăzneală pentru a ne alătura Domnului (v. 13,14). În Apocalipsa 21.8, fricoşii sunt cei dintâi numiţi printre cei pierduţi veşnic.