Scripturile în fiecare zi
9 Septembrie
Fapte
8.26‑40
Filip urma să devină instrumentul unei mari lucrări în Samaria. Ce mare trebuie să fi fost astfel mirarea lui când a primit ordin să‑şi părăsească câmpul de lucru, pentru a merge pe un drum pustiu! Ce loc neobişnuit, într‑adevăr, pentru a vesti acolo evanghelia! Cu toate acestea, el ascultă fără să discute. Şi iată că pe acolo trece carul unui înalt ministru african, care făcuse o lungă călătorie pentru a se închina la Ierusalim. Cum însă ar fi putut el să‑L găsească pe Dumnezeu în această cetate în care Fiul Său fusese respins? Acest om aduce totuşi o comoară, infinit mai mare decât cea a reginei lui (v. 27): o porţiune din Sfintele Scripturi. Şi Dumnezeu l‑a condus în lectura sa până în inima cărţii Isaia: la capitolul 53. Astfel, totul a fost pregătit înaintea slujitorului Domnului. Etiopianul învaţă prin el să‑L cunoască pe Isus. El poate fi botezat şi‑şi poate continua drumul bucurându‑se (v. 39), pentru a deveni, ne place să ne gândim, un mesager al harului în ţara sa îndepărtată.
Nu sunt evanghelişti doar aceia care se adresează mulţimilor. Să începem prin a fi ascultători în special în deplasările noastre. Domnul va permite atunci ca şi noi să întâlnim pe drum, chiar la momentul potrivit, pe cineva căruia vom avea ocazia să i‑L vestim pe Isus.