Scripturile în fiecare zi

11 Noiembrie

Romani
12.1‑8

Până aici am văzut ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi; capitolele 12–15 ne învaţă ceea ce El aşteaptă acum de la noi. Domnul Şi‑a câştigat toate drepturile asupra vieţilor noastre. Să‑I prezentăm ceea ce Îi aparţine Lui: trupurile noastre, ca o jertfă vie (spre deosebire de jertfele moarte aduse potrivit cultului iudaic), astfel ca El să poată lucra prin ele. Înainte însă de a‑I sluji, trebuie ca priceperea noastră reînnoită să discearnă voia Domnului (citiţi Coloseni 1.9,10). Oricare i‑ar fi înfăţişarea, ea este întotdeauna „bună şi plăcută şi desăvârşit㓠(întărim aceste cuvinte)… pentru singurul motiv că este voia Sa (v. 2; Ioan 4.34). De asemenea este important să ne controlăm gândurile şi să le judecăm, în aşa fel încât ele să rămână gânduri ale umilinţei, nu ale propriei satisfacţii; gânduri sănătoase, nu întinate.

În versetele 6‑8 sunt enumerate câteva daruri ale harului: profeţia, slujirea în adunare, învăţătura, îndemnarea, administrarea, conducerea turmei… Toate aceste activităţi – vor spune unii – nu mă privesc; ele sunt pentru creştini mai în vârstă şi cu experienţă. În tot cazul, ultima din versetul 8 poate fi împlinită de orice credincios, indiferent de vârstă: „cine arată îndurare, s‑o facă cu bucurie“.